Evgheni Pluşenko revine în competiţii la finalul lunii

Patinatorul rus Evgheni Pluşenko, campion olimpic în 2006 şi de două ori medaliat cu argint (2002, 2010), va reveni în competiţie la finalul acestei luni, a declarat antrenorul sportivului Aleksei Mişin.

Urmărește
133 afișări
Imaginea articolului Evgheni Pluşenko revine în competiţii la finalul lunii

Evgheni Pluşenko (Imagine: Mediafax foto/AFP)

Pluşenko va evolua la Campionatele Rusiei la finalul lunii, fiind prima sa competiţie de după Jocurile Olimpice de la Vancouver, din 2010, unde a fost învins de americanul Evan Lysacek.

"Când Pluşenko a revenit prima oară l-am considerat un erou. Acum, când revine a doua oară, îl consider un supererou, pentru că este extrem de complicat să faci acest lucru", a explicat Mişin, care îl antrenează pe sportiv de la 18 ani.

Pluşenko anunţase în noiembrie 2010 că speră să evolueze la Jocurile Olimpice de la Soci, din Rusia, în 2014.

Însă el a fost suspendat un an, până în iunie, pentru că a evoluat în spectacole pe gheaţă remunerate şi a făcut acest lucru fără a avea acordul federaţiei internaţionale (ISU).

Rusul are în palmares un titlu olimpic (2006), două medalii olimpice de argint (2002, 2010), trei titluri mondiale (2001, 2003, 2004) şi şase europene (2000, 2001, 2003, 2005, 2006, 2010).

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici