- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
EXCLUSIV PROSPORT | Primul interviu al premierului Sorin Grindeanu despre sport: „Eu şi echipa mea avem toleranţă zero faţă de corupţie“. Justificarea Ordonanţei de Urgenţă care aduce statul în concurenţă cu privaţii | VIDEO
Premierul Sorin Grindeanu a oferit un interviu ProSport, primei publicaţii sportive de la preluarea mandatului, în care a dezvăluit cu ce echipă de fotbal ţine, care este jucătorul de care se simte "aproape" şi cum se menţine în formă. "De fapt, probabil că este primul interviu acordat de un premier al României unei publicaţii de sport", scriu jurnaliştii.
EXCLUSIV | Primul interviu al premierului Sorin Grindeanu despre sport: „Eu şi echipa mea avem toleranţă zero faţă de corupţie“. Justificarea Ordonanţei de Urgenţă care aduce statul în concurenţă cu privaţii | VIDEO
Pare mai în formă decât noi. Oare cum se menţine? Probabil că nu mergând cu bicicleta. Îl întrebăm. „Înot şi jogging“, spune. Nu ne putem abţine să nu facem remarca legată de infrastructura Bucureştiului, şi râde. Da, normal că nu mergând cu bicicleta! Nici n-ar avea unde.
Avem 30 de minute la dispoziţie, timpul presează şi subiectele pe care vrem să le abordăm sunt multe şi, unele, contondente. Guvernul tocmai a emis o Ordonanţă de Urgenţă de modificare a Legii Sportului 69/2000 care poate deschide Cutia Pandorei. Autorităţilor locale li se va da voie să cheltuiască, fără restricţii, până la 5% din bugetul localităţilor pentru activităţile sportive. Problema acestei OUG este că permite orice fel de cheltuieli. Asta însemnând inclusiv plata salariilor pentru personal (iar sportivii sunt incluşi aici). Într-o ţară în care corupţia a scăpat demult de sub control, această prevedere va multiplica dramatic posibilităţile ca banii publici să fie risipiţi sub umbrela cheltuielilor cu sportul. În plus, statul, prin intermediul echipelor care ţin de primării, va intra într-o competiţie inegală cu echipele private. Hagi şi-a exprimat deja îngrijorarea. Şi nu e singurul. Mai este şi cazul Steaua. Guvernul ezită încă să ia taurul de coarne. La Ministerul Apărării întârzie ancheta care să găsească vinovaţii pentru pierderea ilegală a brandului, în 2004, stabilită de instanţe încă din 2014. Teme delicate ar fi, deci, destule. Rămâne de văzut ce va spune premierul şi, mai ales, dacă vom avea timp să le discutăm.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Marcel Ciolacu rămâne Premierul României
-
Cum a ajuns Crin Antonescu să fie candidatul comun al partidelor proeuropene la Preşedinţie
-
Crin Antonescu, despre eventuala preluare de către Bolojan a preşedinţiei interimare: Nu ar fi rău
-
Germania investighează breşele de securitate după tragedia de vineri
Trecem rapid în revistă, în gând, temele. O remarcă scoate brusc la iveală, din costumul negru, bănăţeanul din premier. Interlocutorul susţine că Banatul continuă să fie un bazin de talente pentru sportul românesc. Prologul se rostogoleşte pe terenul Craiovei Maxima şi se opreşte brusc la Poli. Recaş, alias ACS Poli Timişoara. Şi imprevizibilul ei antrenor.
Play!
ProSport: ...Ionuţ Popa vă face să zâmbiţi?
Sorin Grindeanu, premierul României: E un personaj aparte. Sincer. Chiar a făcut treabă, în momentul în care a preluat echipa, nu i se dădeau foarte multe şanse să scape. Eu din fotbalul românesc am ţinut cu Craiova, cu Craiova aia veche! În momentul în care am început să înţeleg fotbalul şi... aşa am şi rămas. La noi era Craiova Maxima, Real Madrid, Juventus, Liverpool, Bayern Munchen şi aşa am rămas şi acum.
Ştiţi ce mi-a spus Balaci în ultimul interviu pe care l-am făcut cu el? Că echipa lui, Craiova Maxima, este singura formaţie din Liga 1 care a vândut meciuri şi a şi câştigat titlul în acelaşi an.
Nu, dar nici nu poţi. Era o echipă incredibilă. Când a fost? În 1983? Când juca semifinala. Şi în 1983 semifinală cu Benfica, 0-0 acolo, şi când au venit ei a dat gol Balaci în minutul 16 din lovitură liberă şi după Nene a egalat. Am crezut că înnebunesc! Eram în clasa a treia. De asta ţin, pentru că în acea perioadă în Spania era Real Madrid. Şi aşa o să rămân.
"Ţin cu Real Madrid, dar Juventus are prima şansă în finala Ligii Campionilor". Ce naţională susţinea la Mondialul din 1986 şi ce jucător francez i-a rămas la inimă"
Ţineţi cu Real Madrid?
Da! Sunt genul înrăit. Acum, în finală, sunt şi cu Real, dar şi cu Juventus. 55% cu Realul.
Vă duceţi la finala de la Cardiff?
Nu mă duc, nu am cum. E în weekend-ul acela cu zile libere, vine şi familia aici. Dar eu zic că Juve are prima şansă. I-am văzut cum joacă. Allegri chiar e ok, îi pune bine în teren. Chiar îmi place. Realului, aceste două săptămâni de pauză, s-ar putea să nu-i prindă bine.
Care e jucătorul de care aţi rămas cel mai aproape?
De unde? De la noi... nu am prins generaţia lui Dobrin, eram prea mic. Mi-a plăcut Balaci foarte mult şi, după el, Hagi, evident! Dincolo era Zidane. Ţin minte că parcă juca la Bordeaux înainte de a pleca la Juve. Nu am fost foarte mare fan Maradona. În 1986 ţin minte că era Campionatul Mondial din Mexic şi ţineam cu Anglia. Atunci când a dat golul ăla cu mâna lui Dumnezeu. Şi în finală am ţinut cu Germania. A intrat Rudi Voller şi a egalat. Apoi a marcat Argentina pe final.
De ce Zidane?
Zidane mi-a plăcut din perioada de la Bordeaux, înainte de a pleca la Juventus. Şi ţin minte că într-o cupă europeană a eliminat Bordeaux chiar pe Juventus. Şi, după, l-au luat imediat. De atunci mi-a plăcut. A fost un fotbalist echilibrat, tehnic.
CITIŢI CONTINUAREA INTERVIULUI în publicaţia PROSPORT
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 14:53
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 1034. Zelenski cere diplomaţilor să modeleze opinia publică din străinătate cu privire la aderarea Ucrainei la NATO / Trump aşteaptă o întâlnire cu Putin pentru a încheia războiul / Un cetăţean australian care lupta pentru Ucraina ar fi fost capturat de armata rusă
-
astăzi, 14:52
Propunerea PSD pentru Ministerul Justiţiei a fost aprobată de parlamentari