Fabio Capello rămâne selecţionerul Angliei
Federaţia Engleză de Fotbal (FA) a anunţat, vineri, că italianul Fabio Capello rămâne în funcţia de selecţioner al Angliei, în ciuda eliminării în optimile Cupei Mondiale din Africa de Sud.
Fabio Capello rămâne selecţionerul Angliei (Imagine: Mediafax Foto)
Capello, în vârstă de 64 de ani, a fost criticat dur după înfrângerea în faţa Germaniei, scor 4-1, la 27 iunie, la Bloemfontein.
El este în funcţie din 2008.
"Federaţia confirmă că Fabio Capello va continua să fie managerul Angliei. Această decizie a fost luată după o reuniune a comitetului director al Clubului Angliei (Sir Dave Richards, Alex Horne, Sir Trevor Brooking şi Adrian Bevington) şi în acord cu membrii comitetului director al FA", se arată într-un comunicat al FA.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ionuţ Costea a fost eliberat, după ce fusese reţinut în Turcia
-
Bloomberg: Administraţia Trump pregăteşte dezvăluirea planului de încetare a războiului din Ucraina
-
Victor Ponta, întrebat dacă se aşteaptă să fie dat afară din PSD: Îmi asum tot ceea ce fac / Nu exclude o colaborare cu Călin Georgescu
"Suntem foarte dezamăgiţi de performanţa noastră în Africa de Sud şi credem că este important să studiem cu calm situaţia. După o discuţie completă suntem convinşi că Fabio este omul potrivit pentru acest post", a explicat Sir Dave Richards, preşedintele Clubului Angliei.
Capello mai are contract până în 2012.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO