Tot miercuri, Comisia de Disciplină a decis suspendarea pentru două etape a jucătorului formaţiei Astra, Dusan Djokici, care a primit şi o amendă de 1.000 de lei, pentru că a fost eliminat în meciul cu Ceahlăul.
Delegatul echipei Astra, Costel Lazăr, a primit şase etape de suspendare şi 4.500 de lei penalitate financiară, pentru implicare în incidentele de la Ploieşti.
La meciul cu Ceahlăul, scor 1-1, din etapa a XII-a a Ligii I, în minutul 88, Liviu Ganea l-a lovit cu piciorul pe Cebotaru care căzuse pe minge şi o bloca, iar arbitrul Marius Avram l-a eliminat pe atacantul grupării ploieştene.
După fluierul de final al partidei, mai mulţi jucători de la Astra Ploieşti i-au cerut socoteală arbitrului, Marius Avram fiind înconjurat de forţele de ordine, care i-au împins cu scuturile pe fotbalişti.
De asemenea, jucătorul echipei FC Timişoara, Alexandru Borceanu, a primit două etape de suspendare şi o amendă de 1.000 de lei, el fiind sancţionat de Comisia de Disciplină pentru că a fost eliminat în meciul cu Steaua, din etapa a XII-a a Ligii I.
La meciul respectiv, disputat duminică, Bourceanu a avut o intervenţie dură asupra lui Romeo Surdu (Steaua) şi a primit cartonaş roşu în minutul 89.