- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Falcao: FC Porto a meritat trofeul pentru că a muncit mult din prima zi a sezonului
Atacantul columbian Radamel Falcao, care a fost declarat jucătorul finalei Ligii Europa, câştigată de FC Porto, cu scorul de 1-0, în faţa formaţiei Sporting Braga, a declarat, miercuri că echipa sa merita acest trofeu deoarece "a muncit foarte mult din prima zi a acestui sezon", informează Record.
Falcao: FC Porto a meritat trofeul pentru că a muncit mult din prima zi a sezonului (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
"Sunt foarte fericit. Suntem foarte mulţumiţi, deoarece am muncit mult încă din prima zi a acestui sezon, am fost uniţi şi din acest motiv sunt fericit să reprezint pe FC Porto şi să câştig finala Ligii Europa. Cel mai important este că am câştigat competiţia, nu golurile pe care le-am marcat, însă evident că sunt fericit că am marcat în toate competiţiile şi că am ajutat echipa să câştige aceste trofee", a spus Falcao.
Jucătorul a adăugat că nu poate vorbi în aceste momente despre viitor: "Acum vom sărbători această reuşită şi apoi ne vom gândi la viitor şi la sezonul viitor".
Formaţia FC Porto, cu fundaşul român Cristian Săpunaru integralist, a câştigat Liga Europa, după ce a învins, miercuri, pe Dublin Arena, cu scorul de 1-0 (1-0), echipa portugheză Sporting Braga, în finala competiţiei. Unicul gol al meciului a fost reuşit în minutul 44 de Falcao, care a marcat cu o lovitură de cap din centrul careului, la o centrare a lui Guarin.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.