Fănel Ţâră, suspendat două etape de Comisia de Disciplină a FRF

Publicat: 13 03. 2008, 17:07
Actualizat: 05 11. 2012, 16:51

Antrenorul secund al formaţiei Dacia Mioveni, Fănel Ţâră, a fost sancţionat cu două etape de suspendare şi o penalitate financiară de 140 de lei de Comisia de Disciplină a Federaţiei Române de Fotbal, informează site-ul oficial al LPF.

Arbitrul Istvan Kovacs l-a trimis în tribună pe Ţâră pentru proteste în repriza a doua a partidei Dacia Mioveni – Gloria Bistriţa, scor 0-0, disputată, în cadrul etapei a XXII-a a Ligii I.

De asemenea, Comisia de Disciplină a respins memoriul clubului Gloria Buzău împotriva jucătorului echipei CFR Cluj, Ricardo Manuel Cadu, ca nefondat. Oficialii buzoieni au solicitat sancţionarea lui Cadu, reclamând o fază omisă de arbitru, în care fundaşul portughez i-a dat un cot în figură atacantului Valentin Simion în timpul meciului CFR Cluj – Gloria Buzău (scor 2-0), din cadrul etapei a XXII-a a Ligii I.