- Home
- Sport
- BUCUREŞTI, (06.06.2014, 19:44)
- Marius Ţone
Fanii rapidişti au virat în contul clubului aproximativ 45.000 de lei
Suporterii rapidişti au virat în contul clubului până în prezent aproximativ 45.000 de lei în urma campaniei de donaţii, promovată pe reţelele de socializare, pentru a strânge suma necesară achitării taxelor recursului la TAS, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse din cadrul grupării giuleştene.
Urmărește
146 afișări
Fanii rapidişti au virat în contul clubului aproximativ 45.000 de lei (Imagine: Mediafax Foto)
Suma reprezintă mai mult de jumătate din cei aproximativ 20.000 de franci elveţieni de care FC Rapid are nevoie pe parcursul acţiunii sale la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne prin care speră să obţină licenţa pentru ediţia 2014-2015 a Ligii I.
În contul grupării giuleştene vor mai fi însă virate şi sumele obţinute după încheierea diverselor licitaţii pe care fanii le-au iniţiat online. Tricouri, ghete şi diverse alte obiecte aparţinând unor foşti sau actuali fotbalişti, precum Daniel Pancu, Ovidiu Herea, Ionel Dănciulescu, Florin Bratu, Marius Niculae sau Mircea Bornescu, sunt în prezent scoase la vânzare pe internet.
Potrivit unor surse din cadrul FC Rapid, campania de donaţii a suporterilor a apărut ca urmare a întârzierilor clubului Astra Giurgiu la plata ultimelor două rate din transferul mijlocaşului Alexandru Ioniţă. FC Rapid are de încasat 300.000 de euro de la gruparea giurgiuveană, care nu a achitat suma nici după decizia definitivă şi irevocabilă pe plan naţional a Comisiei de Recurs a FRF. Mijlocaşul Alexadru Ioniţă II a fost transferat la sfârşitul anului trecut de la Rapid la Astra Giurgiu în schimbul a aproximativ 500.000 de euro. Ultima tranşă din această sumă trebuia achitată de Astra conform contractului la 30 aprilie.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ionuţ Costea a fost eliberat, după ce fusese reţinut în Turcia
-
Bloomberg: Administraţia Trump pregăteşte dezvăluirea planului de încetare a războiului din Ucraina
-
Victor Ponta, întrebat dacă se aşteaptă să fie dat afară din PSD: Îmi asum tot ceea ce fac / Nu exclude o colaborare cu Călin Georgescu
FC Rapid a deschis acţiunea împotriva deciziei Comisiei de Apel a Administraţiei de Licenţiere la Tribunalul de Arbitraj Sportiv, achitând, joi, suma de 1.000 de franci elveţieni reprezentând taxa de înscriere a recursului, iar vineri a trimis la Lausanne toată documentaţia printr-un curier naţional.
Citeşte şi:
FC Rapid a făcut plângere la UEFA împotriva FC Astra solicitând banii din transferul lui Ioniţă II
Clubul giuleştean, aflat în procedură de insolvenţă, traversează o acută criză financiară şi nu dispunea de suma necesară recursului la TAS. Termenul de recurs la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne este de 21 de zile de la comunicarea deciziei, acesta expirând sâmbătă.
Comisia de Apel a Sistemului Naţional de licenţiere a respins, la 17 mai, dosarul FC Rapid privind acordarea licenţei pentru ediţia 2014-2015 a Ligii I, decizia fiind definitivă şi executorie pe plan naţional. Anterior, la 10 mai, instanţa de fond a Administraţiei de licenţiere din cadrul FRF respinsese dosarul FC Rapid din cauza datoriilor în valoare de 900.000 de euro către foştii jucători Julio Cesar şi Daniel Paulista.
Formaţia Rapid evoluează în prezent în Liga a II-a, acolo unde a fost retrogradată în vara anului 2013 printr-o decizie a TAS. Instanţa de la Lausanne a decis atunci că Rapid, care câştigase barajul de menţinere în primul eşalon cu Concordia Chiajna, nu poate evolua în Liga I având în vedere că nu îndeplinise condiţiile de licenţiere pentru sezonul 2013-2014.
În cazul în care Rapid, grupare care şi-a asigurat deja promovarea în plan sportiv, primeşte un răspuns negativ de la TAS, în locul său va intra în Liga I formaţia FC Clinceni.
Citește pe www.zf.ro: Piaţa imobiliară sare în aer: Cartierul din Bucureşti unde preţurile au crescut în ianuarie cu 25.000 de euro faţă de anul trecut
Citește pe www.zf.ro: Cum alegem zona unde cumpărăm o locuinţă şi ce facilităţi importante trebuie să existe în proximitate
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Ţara care pariază tot pe opulenţă absurdă ca să atragă super-bogaţii şi miliardele lor. Au construit palate pentru vânătorii de lux şi acum aşteaptă să vadă cine muşcă momeala
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Milionarul de 53 de ani a cerut-o de nevastă pe iubita lui cu 24 de ani mai tânără
PROSPORT.RO
Ce a găsit Roman Babițchi, soțul Monalisei, când s-a întors la salonul de înfrumusețare: 'Au încercat să ascundă crima'
CANCAN.RO
Zodiile aflate sub protecția lui Dumnezeu în 2025. MINERVA: oportunități și succes pe toate planurile
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe