- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
"Fantastic drive, Sebastian" pentru a şasea oară în acest sezon
Germanul Sebastian Vettel de la Red Bull continuă să nu aibă rival în Campionatul Mondial de Formula 1, el obţinând fără probleme, duminică, la Valencia, la Marele Premiu al Europei, a şasea victorie în cele opt etape desfăşurate până acum în acest sezon.
"Fantastic drive, Sebastian" pentru a şasea oară în acest sezon
Astfel, pe linia de comunicaţii radio s-a auzit din nou mesajul "Fantastic drive, Sebastian", cu care managerul echipei Red Bull, Christian Horner, l-a felicitat pe pilotul care domină în acest moment Formula 1.
Cursa de duminică a fost probabil cea mai puţin spectaculoasă întrecere din acest sezon, deoarece pneurile Pirelli şi sistemul DRS, care au dat sarea şi piperul primelor şapte etape, s-au dovedit a fi fără efect pe circuit stradal din zona portului Valencia.
După calificările de sâmbătă, piloţii de top s-au înşirat pe echipe pe grila de start, cu o singură excepţie, McLaren-Mercedes: Vettel, Mark Webber (ambii Red Bull), Lewis Hamilton (McLaren-Mercedes), Fernando Alonso, Felipe Massa (ambii Ferrari), Jenson Button (McLaren-Mercedes), Nico Rosberg şi Michael Schumacher (ambii Mercedes GP).
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Cu cât ești mai dezamăgit, cu atât trebuie să mergi duminică la vot și să pui ștampila exclusiv pe alb!
-
Ciolacu efectuează o vizită de lucru la Budapesta: Vreau să îmi finalizez mandatul cu obţinerea deciziei intrării depline în Schengen
-
Şef al armatei britanice: „Suntem pregătiţi să luptăm cu Putin în Europa de Est”
-
Florian Coldea şi Dumitru Dumbravă rămân sub control judiciar
Vettel şi Webber au plecat perfect şi şi-au păstrat poziţiile. Massa s-a strecurat printre Hamilton şi Alonso, dar brazilianul a trebuit să se mulţumească doar cu poziţia a patra după primul viraj, deoarece coechipierul său a recuperat terenul pierdut iniţial şi s-a lipit de piloţii Red Bull, pe locul trei. Hamilton a retrogradat de pe trei pe cinci, înaintea lui Rosberg care l-a devansat pe Button.
Trioul fruntaş, format din Vettel, Webber şi Alonso, s-a desprins repede de pluton, iar în turul 21 Alonso a reuşit una dintre puţinele depăşiri pe circuitul de la Valencia, trecând de Webber. Australianul şi-a recăpătat locul după a doua intrare la boxe, însă spaniolul de la Ferrari a revenit la rândul lui pe 2, la următoarea intrare la boxe. Aceasta a fost toată acţiunea în fruntea cursei, pentru că poziţia lui Vettel a fost de neatins. Un pilotaj fără greşeală şi o muncă eficientă a mecanicilor la boxele Red Bull i-au adus campionului mondial "en titre" o nouă victorie clară, a 16-a din carieră.
Alonso a reuşit al doilea loc doi pentru Ferrari în acest sezon, dar Scuderia este încă departe de a pune probleme liderului clasamentului piloţilor. Webber a obţinut prima sa clasare în puncte la Valencia, chiar pe locul trei, după ce la ediţia de anul trecut a Marelui Premiu al Europei a scăpat nevătămat dintr-un accident teribil.
În preajma podiumului, Hamilton a profitat de o problemă a lui Massa la boxele echipei Ferrari şi s-a clasat pe locul 4, la 46 de secunde de învingător. Brazilianul a terminat pe cinci, înaintea câştigătorului din etapa precedentă, Jenson Button, care nu a mai repetat evoluţia de excepţie din Canada. Nico Rosberg a fost singurul pilot Mercedes care a terminat în puncte, pe 7, coechipierul său Michael Schumacher fiind scos din lupta pentru locurile din top 10 de o coliziune cu monopostul Lotus Renault, pilotat de rusul Vitali Petrov. Astfel, septuplul campion mondial a bifat un nou rezultat dezamăgitor, locul 17.
Spaniolul Jaime Alguersuari (Toro Rosso) a fost protagonistul Marelui Premiu al Europei. El a trecut linia de sosire al optulea, după ce a fost pe locul 18 la start. Adrian Sutil (Force India) şi Nick Heidfeld (Lotus Renault) au terminat pe poziţiile 9, respectiv 10 o cursă în care nu a abandonat niciunul dintre cei 24 de piloţi care au luat startul.
Vettel "mărşăluieşte" către al doilea titlu din cariera sa, conducând detaşat în clasmentul piloţilor, cu 187 de puncte. El este urmat în această ierarhie de Jenson Button şi Mark Webber, fiecare cu 109 puncte, de Lewis Hamilton, cu 97 de puncte, şi de Fernando Alonso, cu 87 de puncte.
La constructori, Red Bull a acumulat 295 de puncte, McLaren-Mercedes are 206 puncte, iar Ferrari 129 de puncte.
Etapa a noua a CM de Formula 1, Marele Premiu al Marii Britanii, va avea loc peste două săptămâni, pe circuitul de la Silverstone.
(Material realizat de Adrian Petculescu, adi.petculescu@mediafax.ro)
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO