Farul Constanţa-Petrolul Ploieşti, ultimul meci din etapa a 24-a a Superligii de fotbal
În prezent, Farul Constanţa are 25 de puncte şi ocupă locul 12 în clasament. Pe teren propriu, constănţenii au jucat 11 meciuri, câştigând patru, remizând în trei şi pierzând patru.
Petrolul este angrenată în lupta pentru calificarea în play-off. Ploieştenii au 35 de puncte şi sunt pe locul 7, la egalitate cu formaţia de pe locul 6, Rapid Bucureşti. În deplasare, prahovenii au jucat de 11 ori, având trei victorii, cinci egaluri şi trei înfrângeri.
Celelalte meciuri ale etapei a 24-a s-au disputat în weekend. Vineri, FC Hermannstadt a terminat la egalitate, scor 0-0, cu UTA Arad, iar Dinamo Bucureşti a câştigat în deplasare, 3-1, în faţa Unirii Slobozia.
Sâmbătă, au fost partidele FC Botoşani-Sepsi Sf.Gheorghe, 0-0, Oţelul Galaţi-Gloria Buzău, 2-1, şi U Cluj-Rapid Bucureşti, 2-1.
Duminică, Univ.Craiova s-a impus fără emoţii pe teren propriu în partida cu Poli Iaşi, 4-1, iar FCSB şi CFR Cluj au încheiat la egalitate pe Arena Naţională, scor 1-1.