Prima pagină » Sport » Farul Constanţa poate participa în cupele europene. TAS a comunicat decizia

Farul Constanţa poate participa în cupele europene. TAS a comunicat decizia

Constănţenii aveau interzis în Europa din cauza fuziunii cu Viitorul.
Farul Constanţa poate participa în cupele europene. TAS a comunicat decizia
Rafael Hekman
07 feb. 2023, 11:40, Sport

„Tribunalul de Arbitraj Sportiv a emis în cursul zilei de luni, 6 februarie, decizia în cazul privind licenţa de participare în competiţiile europene a clubului Farul Constanţa, iar în urma analizei argumentelor clubului şi ale FRF a constatat validitatea acestora dispunând anularea deciziei CFCB.”, se scrie în anunţul FRF.

„În ceea ce priveşte licenţa de participare a Farului Constanţa în competiţiile europene, UEFA o va reanaliza ţinând însă cont de prevederile deciziei TAS.”, se mai spune în comunicat

Farul avea interdicţie de participare din partea UEFA în competiţiile europene din cauza fuziunii cu Viitorul. Farul a susţinut că a fost doar o schimbare de denumire şi a solicitat Tribunalului de Arbitraj Sportiv să anuleze decizia UEFA.

În urma şedinţei de judecată din luna decembrie nu a fost comunicat un verdict final. Farul a făcut o solicitare în acest sens, motivând cu perioada de transferuri din ianuarie şi dorinţa de a-şi planifica strategia pentru sezonul viitor.

Clubul a beneficiat de susţinere şi din partea FRF, care iniţial a răspuns pozitiv la solicitarea pentru licenţierea europeană dar această decizie a fost schimbată ulterior de către UEFA.