- Home
- Sport
- BUCUREŞTI, (22.10.2013, 19:05)
- Marius Ţone
Fatai: Îmi doresc foarte mult să joc pentru naţionala României în barajul cu Grecia
Atacantul nigerian Kehinde Fatai, care ar putea primi cetăţenia română de onoare, a declarat, marţi, că îşi doreşte foarte mult să joace pentru echipa naţională a României în barajul de calificare la Cupa Mondială din 2014, cu reprezentativa Greciei.
Urmărește
281 afișări
Kehinde Fatai (Imagine: Alexandru Dobre/Mediafax Foto)
El a explicat că naturalizarea sa nu este o noutate, discuţiile despre acest subiect începând în urmă cu câteva luni. "Este o discuţie mai veche, nu de acum. Mi-am dorit mai demult să joc pentru România. Acum a venit momentul acesta, barajul, şi îmi doresc foarte mult să joc. Eu personal nu am vorbit cu nimeni, nici cu domnul Piţurcă, domnul Ioan Niculae a vorbit acum câteva luni cu domnul Mircea Sandu. Eu sunt pregătit şi acum să joc pentru naţionala României, pentru că vreau asta. La început, nici eu nu am vrut (n.r. - să joace pentru România), dar am stat mult aici, mă simt ca acasă în România, iar fratele meu şi alte rude au venit aici. Vreau să mă stabilesc aici", a spus Fatai, la postul Digi Sport.
Fotbalistul, care a evoluat pentru Nigeria până la 20 de ani, a afirmat că prima reprezentativă a României poate învinge Grecia. "Grecia e un adversar OK pentru noi, românii, pentru că nu e ca Portugalia, o echipă cu mai multă experienţă. Eu zic că putem să învingem Grecia", a afirmat Fatai.
Secretarul de stat în cadrul MTS, Carmen Tocală, a declarat, marţi, agenţiei MEDIAFAX, că Parlamentul României ar putea să-i acorde atacantului nigerian Kehinde Fatai titlul de cetăţean de onoare, care i-ar permite să evolueze pentru naţionala României în barajul cu Grecia. Tocală a adăugat că s-a depus un dosar al jucătorului echipei FC Bruges la Ministerul Tinieretului şi Sportului, care va fi analizat în regim de urgenţă în cadrul şedinţei de Guvern de vineri.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Canada vrea să-şi consolideze legăturile cu UE în faţa ameninţărilor cu tarifele impuse de Trump
-
Presa şi ONG-urile din Georgia, în pericol. Partidul de guvernământ anunţă legi drastice
-
Trump continuă cu ameninţările: Va anunţa noi tarife „reciproce” săptămâna viitoare. În vizor se află şi UE
Însă oficialii clubului Astra Giurgiu susţin că Fatai doreşte să devină cetăţean român pentru a-i fi mai uşor în Europa. Preşedintele Astrei Giurgiu, Dinu Gheorghe, a declarat, marţi, că a fost depusă documentaţia la oficiul pentru imigrări în vederea acordării dreptului de şedere permanentă în România pentru Kehinde Fatai, subliniind că în momentul de faţă naturalizarea nigerianului pentru naţională este o prostie.
"Clubul Astra a depus documentaţia la oficiul pentru imigrări, pentru permisul de drept de şedere permanentă. După ce se obţine asta, dacă se obţine, urmează demersurile pentru obţinerea cetăţeniei. În clipa de faţă, naturalizarea lui Fatai este o prostie. FRF nu poate depune documente pentru Fatai. Eu mă îndoiesc că FRF a cerut urgentarea naturalizării", a declarat Dinu Gheorghe la DigiSport.
Patronul clubului Astra Giurgiu, Ioan Niculae, a declarat, la Sport.ro, că au fost demarate demersurile ca jucătorul nigerian să obţină cetăţenia română, dar nu pentru ca el să joace în naţionala antrenată de Victor Piţurcă.
"Demersurile nu se fac pentru a ajunge în naţionala României, se fac pentru a obţine cetăţenia română, la iniţiativa şi a mea şi a lui. Este o discuţie de aproape un an şi jumătate şi am dat drumul deja la proceduară. Au fost probleme în Slovenia, când nu am reuşit să-i obţinem viza, şi alta în Slovacia, când cu mare greutate i-au dat-o. Atunci am reluat discuţia despre cetăţenie. El a fost total de acord şi a spus că, din punctul lui de vedere, ar fi o mare onoare şi plăcere să devină cetăţean român", a declarat patronul Astrei, Ioan Niculae.
Conform Legii 21 diin 1 martie 1991, art. 40. "cetăţenia română cu titlu de «cetaţenie de onoare» se poate acorda unor străini pentru servicii deosebite aduse ţării şi naţiunii române, la propunerea Guvernului, fără nici o altă formalitate, de către Parlamentul Romaniei".
Persoanele care au dobândit cetaţenia de onoare se bucură de toate drepturile civile şi politice recunoscute cetaţenilor români, cu exceptia dreptului de a alege şi de a fi ales şi de a ocupa o funcţie publică.
Atacantul nigerian al echipei Astra Giurgiu, Kehinde Fatai, a fost împrumutat, în septembrie, până la finalul sezonului, la formaţia FC Bruges. Clubul belgian va avea opţiune de cumpărare definitivă a jucătorului la finalul sezonului. Kehinde Fatai, în vârstă de 23 de ani, a fost achiziţionat de Astra Giurgiu în vara anului 2010 de la Farul Constanţa. El se afla în România din 2007.
România întâlneşte Grecia în barajul de calificare la Cupa Mondială din 2014, meciul tur urmând să aibă loc în 15 noiembrie la Atena, iar returul în 19 noiembrie, la Bucureşti.
Citește pe www.zf.ro: BREAKING. Ionuţ Dumitru, profesor ASE: România a depăşit Polonia la PIB per capita şi este peste Ungaria, Croaţia sau Grecia
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Ţara care pariază tot pe opulenţă absurdă ca să atragă super-bogaţii şi miliardele lor. Au construit palate pentru vânătorii de lux şi acum aşteaptă să vadă cine muşcă momeala
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Primele imagini cu explozivul cuplu Tamaş – Alexa, din Asia Express, în infernul din Filipine, cu 31 de grade la ora 18:00 şi 75% umiditate. FOTO&VIDEO EXCLUSIV
PROSPORT.RO
Produsul de 21 de lei de la Pepco i-a înnebunit pe români. Se bat pentru ustensila care face praf aparaturile scumpe
CANCAN.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe