- Home
- Sport
- BUCUREŞTI, (03.05.2016, 17:55)
- Iulian Coşuleţu
Faza finală a Cupei României la handbal feminin nu se va mai disputa la Baia Mare
Turneul Final Four al Cupei României la handbal feminin, programat în 19-20 mai, nu se va mai desfăşura în Baia Mare, conform unui anunţ oficial făcut de Federaţia Română de Handbal, scrie ProSport.

Faza finală a Cupei României la handbal feminin nu se va mai disputa la Baia Mare
"Federatia Romana de Handbal a luat act de Adresa nr. 18479/03.05.’16, prin care Primaria Municipiului Baia Mare isi declina oferta de a organiza faza finala a Cupei Romaniei – feminin (Final Four) din motive obiective.
In aceste conditii Federatia isi rezerva dreptul de a organiza Final Four intr-o alta locatie care va fi anuntata in timp util, in conformitate cu Regulamentul de Organizare si Desfasurare a Cupei Romaniei", se specifică în comunicatul FRH.
Această situaţie de fapt era oarecum previzibilă după ce primarul localităţii, Cătălin Cherecheş, a primit un mandat de arestare pentru 30 de zile. Edilul-şef din Baia Mare garantase organizarea întrecerii inclusiv cu o fundaţie, care ar fi preluat o parte din costuri.
În condiţiile în care o nouă licitaţie nu va mai avea loc, turneul Final 4 se va desfăşura pe un teren neutru, cluburile urmând să-şi suporte transportul şi cazarea. Miercuri, 4 mai, la sediul FRH va avea loc tragerea la sorţi a sferturilor de finală, fază în care au acces CSM Bucureşti, HCM Baia Mare, Dunărea Brăila, HCM Roman, SCM Craiova, HC Zalău, Rapid Bucureşti şi Unirea Slobozia.
În 2015, HCM Baia Mare a câştigat pentru al treilea an consecutiv Cupa României, după ce s-a impus cu 18-17 în finala cu CSM Bucureşti. Golul victoriei a fost marcat cu 9 secunde înainte de final, de Valentina Ardean Elisei, dintr-o aruncare de la 7 metri. Extrema stângă a marcat 7 goluri, fiind şi cea mai bună jucătoare a finalei.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 07:22
-
astăzi, 06:00