Prima pagină » Sport » Hizo: Retrogradarea Argeşului este corectă şi mă bucur pentru Gaz Metan Mediaş

Hizo: Retrogradarea Argeşului este corectă şi mă bucur pentru Gaz Metan Mediaş

Antrenorul echipei Rapid Bucureşti, Viorel Hizo, a declarat că retrogradarea echipei FC Argeş i se pare corectă şi că se bucură pentru formaţia Gaz Metan Mediaş, care, astfel, ar urma să rămână în primul eşalon.
Hizo: Retrogradarea Argeşului este corectă şi mă bucur pentru Gaz Metan Mediaş
08 iul. 2009, 21:04, Sport

"Find sibian, mă bucur pentru Gaz Metan Mediaş. Retrogradarea echipei FC Argeş este o decizie care mi se pare normală. Nu ştiu dacă este fondată, asta ştiu cei care au avut dosarul în faţă. Dacă sunt dovezi clare vizavi de ce s-a întâmplat la acele jocuri ale Argeşului, înseamnă că este corectă această decizie", a declarat Hizo.

Comisia de Disciplină a Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF) a decis, miercuri, retrogradarea echipei FC Argeş în Liga II.