FC Barcelona nu a făcut nicio schimbare în meciul cu Valencia, premieră la catalani după 1999. Partida s-a încheiat 1-1. Un fan al Valenciei a murit la meci

Publicat: 06 12. 2015, 11:33
Actualizat: 30 03. 2020, 23:49

FC Barcelona îi avea pe banca de rezerve pe Ter Stegen, Bartra, Munir, Sandro, Adriano, Vermaelen şi Samper, însă antrenorul a decis să nu facă nicio schimbare.

Ultima oară când la FC Barcelona nu s-a făcut nicio schimbare în timpul unui meci a fost în februarie 1999, la meciul cu Extremadura, scor 1-2, când antrenor era Louis Van Gaal, iar unul dintre fotbaliştii care a jucat pe tot parcursul partidei a fost actualul tehnician al catalanilor, Luis Enrique.

În campionatul Spaniei, ultima oară când un antrenor a decis să facă nicio schimbare datează din sezonul 2010-2011, când antrenorul echipei Mallorca, Michael Laudrup, nu a înlocuit niciun jucător în partida cu Real Madrid.

Un suporter al echipei Valencia a decedat la meciul cu FC Barcelona

Un suporter al echipei Valencia a decedat, sâmbătă seară, în timpul meciului cu FC Barcelona, scor 1-1, din campionatul Spaniei, informează Marca.

Potrivit cotidianului Marca, suporterul ar fi fost victima unei crize cardiace, după ce Santi Mina a egalat pentru Valencia, cu patru minute înainte de finalul partidei.

Suporterul avea 43 de ani şi a murit la spital, după ce a primit îngrijiri şi la stadionul Mestalla.

„Clubul Valencia regretă pierderea unui suporter la meciul de pe Mestalla şi se pune la dispoziţia familiei acestuia”, se arată într-un comunicat al grupării spaniole.