FC Braşov – FC Vaslui, scor 1-1, în Liga I
Oaspeţii au deschis scorul prin Wesley, în minutul 35, gazdele punctând prin autogol lui Kuciak, din minutul 55.
0-1: Adailton a şutat de la 16 metri, Marc a respins balonul în faţă şi Wesley pe fază a împins-o în poartă din 6 metri.
1-1: Chipciu a centrat din partea stângă, Cardoso reluat cu călcâiul, iar din învălmăşeala creată Kuciak şi-a introdus balonul în proprie poartă.
În minutul 81, antrenorul echipei FC Vaslui, Viorel Hizo, a fost trimis în tribună de arbitrul Cristian Balaj. El a urcat la tribuna oficială alături de finanţatorul Adrian Porumboiu.
FC Braşov: 1. Marc – 21. Rusu, 15. Oros, 4. Diego Gaucho, 12. Cr. Ionescu – 25. Toloza (11. Martinovici ’90+1) – 16. Nuno Viveiros (27. Năstăsie ’75), 10. Ilyeş, 18. Cristescu (23. Cardoso ’53), 7. Chipciu – 80. Teixeira. Antrenor: Antonio Conceicao.
FC Vaslui: 1. Kuciak – 3. Papp, 28. Cânu, 6. Rivas, 20. Milanov – 30. R. Costin, 4. Genchev, 25. Yero Bello (2. Campano ’71), 18. Sânmărtean (11. Milislavljevici ’62) – 10. Adailton, 80. Wesley. Antrenor: Viorel Hizo.
Cartonaşe galbene: Chipciu ’76, Cr. Ionescu ’76 / Adailton ’61, Genchev ’86.
Arbitri: Cristian Balaj (central) – Ionel Popa, Micloş Nagy (asistenţi) – Marian Bordean (rezervă)
Observatori: Nicolae Grigorescu, Paul Cazan.
Supervizor: Vasile Avram.
La partida de la Braşov au asistat aproximativ 5.000 de spectatori, printre care şi 15 fani vasluieni.