FC Rapid va întâlni Şahtior, sâmbătă, într-un meci amical
Formaţia FC Rapid va întâlni gruparea din Ucraina, antrenată de Mircea Lucescu, Şahtior Doneţk, într-o partidă amicală ce se va disputa sâmbătă, de la ora 18.00, pe stadionul "Giuleşti - Valentin Stănescu", informează site-ul oficial al echipei bucureştene.
FC Rapid va întâlni Şahtior, sâmbătă, într-un meci amical (Imagine: Constantin Vladescu/Mediafax Foto)
Cele două formaţii se întâlnesc pentru a cincea oară, iar singurul meci oficial a avut loc în grupele Cupei UEFA, ediţia 2005-2006, când rapidiştii s-au impus cu 1-0 la Doneţk, într-o confruntare în care antrenori erau Răzvan Lucescu, la Rapid, şi tatăl acestuia, Mircea Lucescu, la Şahtior.
Alte trei jocuri au fost amicale şi au adus câte o victorie de fiecare parte (3-1 pentru Rapid, la Bucureşti, în toamna anului 2004, şi 2-1 pentru Şahtior, în februarie 2009, în Turcia), plus o remiză (0-0, într-un joc de 45 de minute din cadrul unui "triunghiular" din Antalya).
Ambele echipe vor avea absenţe importante în lot, cauzate de plecările la diferite loturi naţionale. Conform sursei citate, în cazul Rapidului, este vorba despre Lazăr, Herea, Roman (lotul A), Sburlea (tineret) şi Bozovici (Muntenegru), Marius Şumudică având probleme şi cu accidentările lui Cesinha, Mardare şi Ricardo.
Formaţia Şahtior va ajunge în România în dimineaţa meciului şi va pleca imediat după disputarea partidei de la Bucureşti.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO