FC Steaua aşteaptă acceptul LPF pentru a putea disputa meciul cu Astra Giurgiu la Piteşti

Publicat: 19 11. 2015, 13:22
Actualizat: 31 03. 2020, 12:13

Toate stadioanele pe care se dispută partide din Liga I sunt inspectate de către o comisie a LPF, care trebuie să omologheze arenenele în funcţie şi de opiniile reprezentanţilor Jandarmeriei.

Potrivit unor surse din LPF, o comisie a ligii a vizitat Stadionul Nicolae Dobrin şi a făcut o serie de recomandări privind remedierea unor neregului. Dacă aceste probleme vor fi rezolvate în timp util, Steaua va juca meciul cu Astra la Piteşti.

Formaţia pregătită de Mirel Rădoi a disputat, marţi, o partidă de verificare cu echipa de Liga a III-a, SCM Piteşti, câştigată cu 1-0, la Piteşti. În urma acestei partide, tehnicianul s-a arătat încântat de faptul că au fost prezenţi foarte mulţi suporteri ai campioanei, spunând că şi-ar dori să dispute meciurile din Liga I pe acest stadion.

Arena Naţională nu are autorizaţie de securitate în caz de incendiu şi, din acest motiv, meciul Steaua – FC Botoşani, contând pentru etapa a XVII-a a Ligii I, s-a jucat, la 8 noiembrie, la Cluj-Napoca, pe Stadionul Dr. Constantin Rădulescu.

Partida Steaua – Astra Giurgiu, din cadrul etapei a XIX-a a Ligii I este programată duminică, 29 noiembrie, de la ora 20.30.