FC Steaua refuză să acorde bilete suporterilor rapidişti la meciul de miercuri
FC Steaua refuză să acorde bilete suporterilor echipei Rapid la meciul direct programat, miercuri, pe Stadionul Steaua, în cadrul etapei a XXXI-a a Ligii I, a declarat, marţi, agenţiei MEDIAFAX, liderul galeriei formaţiei giuleştene, Vali Bulgaru.
FC Steaua refuză să acorde bilete suporterilor rapidişti la meciul de miercuri (Imagine: Mircea Rosca/Mediafax Foto)
"Liga Suporterilor Rapidişti a solicitat clubului Steaua 406 bilete pentru membrii galeriei noastre, dar am fost refuzaţi. Astăzi la şedinţa pe care am avut-o împreună cu reprezentanţii Jandarmeriei, ai cluburilor şi ai suporterilor, cei de la Steaua ne-au anunţat că nu vor să ne dea bilete. Nu ştiu de ce. Noi sperăm ca până mâine să se răzgândească şi să primim, pentru că avem o reciprocitate cu ei. Şi Rapid le-a dat 406 bilete anul trecut, nu e normal să nu ne dea niciun bilet. Dacă îşi vor menţine decizia înseamnă că Rapid nu va fi susţinută de galerie la acest meci", a afirmat Valentin Marincea, cunoscut sub numele de Vali Bulgaru.
Preşedintele FC Rapid, Dinu Gheorghe, a declarat, marţi, că gruparea pe care o conduce nu se poate implica în a obţine bilete pentru suporteri:
"Noi, clubul Rapid, am primit 10 sau 12 invitaţii în lojă. Restul nu e treaba noastră, legislaţia nu ne permite nouă să ne implicăm. E treaba ligii suporterilor, ei se duc să-şi rezolve problema asta, noi nu avem niciun fel de drept să ne implicăm în asemenea activitate. Sper că Steaua să dea totuşi dovadă de înţelegere şi să permită intrarea celor 400 de spectatori rapidişti, care au dreptul să intre conform reciprocităţii", a spus Dinu Gheorghe.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Novak Djokovic susține că a fost „otrăvit” înainte de expulzarea sa din Australia în 2022. Djokovic: „Analizele au indicat un nivel foarte ridicat de plumb și mercur”
-
Burduja afirmă că preluarea E.ON România de către compania maghiară MVM ar putea fi blocată din motive de securitate: „Nu vom permite gazului rusesc să intre în ţară”
-
Curtea Supremă a SUA semnalează că va menţine interdicţia asupra TikTok din motive de securitate naţională
-
INSP, despre Metapneumovirusul uman: Două cazuri confirmate şi unul în curs de validare
Conform unor surse din cadrul clubului giuleştean, decizia de a nu acorda tichete de intrare suporterilor rapidişti aparţine finanţatorului FC Steaua, Gigi Becali, care doreşte să evite astfel incidentele petrecute la derbiul cu Dinamo din cadrul etapei a XXVIII-a a Ligii I.
Echipa Rapid întâlneşte, miercuri, de la ora 20.30, în deplasare, formaţia Steaua, într-o partidă contând pentru etapa a XXXI-a a Ligii I.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO