Competiţia preliminară include 10 grupe (două cu câte şase naţionale şi opt cu câte cinci reprezentative), câştigătoarele acestora şi cele mai bune patru echipe care se vor clasa pe locul 2 urmând să dispute meciuri de baraj, tur-retur, cele şapte câştigătoare ale acestora calificându-se la turneul final (iunie 2011), alături de reprezentativa ţării gazdă, Danemarca, aceasta fiind calificată direct la faza finală.
Reprezentanţii federaţiilor din grupe urmează să stabilească programul meciurilor.
Săndoi: Nu e o grupă uşoară
"Multă lume ar spune că este o grupă uşoară, dar nu este nici pe departe aşa. E adevărat, nu am picat cu mari forţe, precum Italia, Franţa, Anglia, Germania, pentru a nu pomeni decât patru. Dar, pe de altă parte, Rusia nu e, şi ea, o forţă? Rusia rămâne Rusia la orice nivel. Uitaţi-vă numai la Euro-2008. Jucăm, aşadar, împotriva a trei naţionale din spaţiul ex-sovietic, Republica Moldova fiind o ţară care a înregistrat progrese, la nivel under-21, în ultima vreme. Să nu uităm că ne aflăm într-o grupă de şase echipe, ceea ce înseamnă multe meciuri, multe întâlniri duble, cu mai toate datele oficiale ocupate, ceea ce iarăşi nu este un aspect de omis", a declarat Săndoi.
Antrenorul naţionalei de tineret a României s-a aflat la Aarhus împreună cu Florin Prunea (directorul Relaţii Internaţionale al FRF), pentru tragerea la sorţi a preliminariilor CE de tineret.