Prima pagină » Sport » FC Vaslui a învins cu scorul de 1-0 formaţia Gloria Bistriţa

FC Vaslui a învins cu scorul de 1-0 formaţia Gloria Bistriţa

Echipa FC Vaslui a învins, vineri, pe teren propriu, cu scorul de 1-0 (0-0), formaţia Gloria Bistriţa, într-un meci din etapa a III-a a Ligii I şi a trecut pe primul loc în clasament.
FC Vaslui a învins cu scorul de 1-0 formaţia Gloria Bistriţa
08 aug. 2008, 22:56, Sport

Unicul gol al întâlnirii a fost înscris în minutul 54, atunci când bulgarul Ghencev a pătruns pe partea dreaptă, a centrat în careu, Burdujan a prelungit şi Temwanjera singur la patru metri a împins balonul în plasă.

FC Vaslui: 1. Kuciak – 15. Buhuş, 29. D. Munteanu, 28. Cânu, 27. Hugo Luz – 20. Ljubinkovici, 4. Ghencev, 21. N’Doye, 16. Aliuţă (11. Ad. Gheorghiu ’81) – 19. Temwanjera (23. D. Matei ’87), 9. Burdujan (7. N. Jovanovici ’74). Antrenor: Viorel Hizo.

Gloria Bistriţa: 12. Tătăruşanu – 23. Vagner, 18. Frăsinescu, 19. Fl. Moldovan, 27. Panc (5. Velcovici ’73) – 14. Achim, 21. R. Mărginean, 7. Coroian, 24. Hora (9. Negrean ’58) – 8. Diogo (15. Miclăuş ’65), 11. Borbely. Antrenor: Ioan Ovidiu Sabău.

Cartonaşe galbene: D. Munteanu ’72, Buhuş ’86 / Frăsinescu ’64.

Meciul a fost arbitrat de o brigadă formată din Robert Dumitru (central), Szoke Bela, Bogdan Velicu (asistenţi) şi Georgian Ionescu (rezervă). Observatorii întâlnirii au fost Gheorghe Nedelescu şi Daniel Prodan.

La meci au asistat 6.000 de spectatori.

Gloria Bistriţa a fost susţinută la Vaslui de doi suporteri, aceştia fiind încadraţi de 20 de poliţişti comunitari.