FC Vaslui a majorat preţurile pentru o serie de bilete la derbiul cu Steaua
Cu punere în vânzare la casele de bilete a stadionului începând de duminică după-amiază, tichetele de acces vor costa 10 lei la cele două peluze şi Tribuna I, sectorul A, faţă de 5 lei cât era preţul până acum; 25 de lei la Tribuna I, sectoarele B, C şi D, dar şi la Tribuna a II-a, faţă de 20 de lei cât a costat la meciurile anterioare; 40 de lei la Tribuna 0, rândurile 1-6 şi 60 de lei tot la Tribuna 0, dar rândurile 7-11.
Casele de bilete ale stadionului vor fi deschise duminică, între orele 14 – 18, şi luni, între orele 9 – 19.
„Biletele vor putea fi achiziţionate numai de persoanele care au asupra lor cartea de identitate. De asemenea, pentru a evita eventualele conflicte între suporteri, spectatorii care vor purta însemnele clubului Steaua vor fi automat redirecţionaţi către sectorul destinat oaspeţilor”, potrivit clubului vasluian.
FC Vaslui va întâlni, luni seara, pe teren propriu, formaţia Steaua Bucureşti, partidă care va începe de la ora 20.00 şi va conta pentru etapa a XXXII-a a Ligii I la fotbal.