FC Vaslui a plecat într-un cantonament de două săptămâni în Austria

FC Vaslui a plecat, vineri, într-un cantonament de două săptămâni în Austria, acolo unde echipa moldavă va disputa cinci meciuri amicale, până acum fiind cunoscuţi patru adversari, toţi din campionate din estul Europei, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Urmărește
8 afișări

După un stagiu de pregătire de cinci zile în Poiana Braşov, unde Viorel Hizo a pus accent pe pregătirea fizică, FC Vaslui se va pregăti, în perioada 1-15 iulie, în staţiunea austriacă Waidring, acolo unde va urma să susţină cinci meciuri de verificare.

Astfel, primul amical va fi în 3 iulie, în compania formaţiei turce Manissaspor, locul 10 în Turcia, urmând ca două zile mai târziu, respectiv 5 iulie, să întâlnească vicecampioana Cehiei, Sparta Praga.

În următoarele două meciuri în care îşi cunoaşte adversarele, FC Vaslui va juca, la 10 iulie, cu ocupanta locului patru în Rusia, Spartak Moscova, iar în 14 iulie, în ultimul meci al cantonamentului din Austria, va întâlni pe Lech Poznan, echipă care a terminat pe locul cinci în campionatul Poloniei.

FC Vaslui va reveni în ţară pe 15 iulie, după care, timp de o săptămână, se va pregăti pe terenul de antrenament al clubului, în vederea abordării noului campionat şi a meciurilor din preliminariile cupelor europene.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici