FC Vaslui – Fortuna Dusseldorf, scor 0-1, într-un meci amical
FC Vaslui a pierdut, vineri seara, o nouă partidă disputată în turneul de pregătire din Germania, fiind învinsă de formaţia Fortuna Dusseldorf cu scorul de 1-0.
FC Vaslui – Fortuna Dusseldorf, scor 0-1, într-un meci amical
Echipă de liga a doua în Germania, Fortuna Dusseldorf a înscris unicul gol al întâlnirii încă din prima repriză şi au reuşit să-l menţină până la final, în ciuda ratărilor pe care echipa antrenată de CristiDulca le-a avut, în special în repriza secundă.
De altfel, tehnicianul lui FC Vaslui a trimis în teren jucători pe care i-a folosit mai puţin până acum în cantonamentul din Germania, la fel cum s-a întâmplat şi în partida cu Istanbulspor, disputată joi seara şi în care vasluienii au pierdut la acelaşi scor.
Sâmbătă seara, FC Vaslui va disputa ultima partidă din turneul de pregătire de la Goch, unde este cantonată formaţia moldoveană, în compania celor de la Gaziantep, echipă de prima ligă turcă.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ionuţ Costea a fost eliberat, după ce fusese reţinut în Turcia
-
Bloomberg: Administraţia Trump pregăteşte dezvăluirea planului de încetare a războiului din Ucraina
-
Victor Ponta, întrebat dacă se aşteaptă să fie dat afară din PSD: Îmi asum tot ceea ce fac / Nu exclude o colaborare cu Călin Georgescu
Până acum, FC Vaslui a obţinut în turneul din Germania trei victorii, un egal şi două înfrângeri.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO