Prima pagină » Sport » România-Croaţia, scor 1-3, la ultimul turneu de calificare la CM de volei din 2010

România-Croaţia, scor 1-3, la ultimul turneu de calificare la CM de volei din 2010

Naţionala de volei feminin a României a fost învinsă vineri, la Subotica, de reprezentativa Croaţiei, cu scorul de 1-3 (25-22, 11-25, 16-25, 6-25), la ultimul turneu de calificare la Campionatul Mondial din 2010 (Japonia).
România-Croaţia, scor 1-3, la ultimul turneu de calificare la CM de volei din 2010
17 iul. 2009, 23:26, Sport

Voleibalistele antrenate de Florin Grapă au reuşit doar 31 de puncte din atacuri, un singur blocaj şi doar doi aşi, restul de puncte până la totalul de 58 acumulate în cele patru seturi jucate, reprezentând erorile echipei adverse.

Jucătoarele tricolore au fost afectate de înfrângere, dar s-au plâns şi de condiţiile în care au avut loc antrenamentele şi primul meci oficial, care s-a disputat la o temperatură în sală de 38 de grade Celsius. “Sala nu are ventilaţie. A fost groaznic să jucăm pe o asemenea căldură", au declarat voleibalistele tricolore la finalul partidei cu Croaţia, pentru MEDIAFAX.

În primul meci al zilei, favorita grupei I, Serbia, care este antrenată de tehnicianul campioanei României – Metal Galaţi, Zoran Terzici, a dispus de Spania, cu scorul de 3-0 (25-15, 25-20, 25-14).
Naţionala României va mai juca în compania echipelor Serbiei (sâmbătă, ora 19.00) şi Spaniei (duminică, ora 19.00).

Primele două clasate din grupa I se vor califica la turneul final al Campionatului Mondial din Japonia, programat între 29 octombrie şi 14 noiembrie 2010.