Unirea Urziceni a marcat golul victoriei în minutul 90+1, prin George Galamaz. După un corner de pe stânga, Bogdan Stancu a recentrat cu capul în faţa porţii, de unde Galamaz a marcat tot cu capul, dintre steliştii Neşu, Baciu şi Bicfalvi, acesta din urmă fiind depăşit în duelul aerian.
Unirea Urziceni: 12. Stelea -24. Balint, 6. Galamaz, 4. Mehmedovici, 23. Bordeanu – 2. C. Petre (25. Pădureţu ’50), 3. Gomes, 9. V. Negru (11. Onofraş ’80), 10. Mara (32. I. Apostol ’88) – 14. B. Stancu, 15. Dănălache. Antrenor: Dan Petrescu.
În minutul 6 al întâlnirii Mihai Stoica a avut o izbucnire la adresa câtorva cameramani care îl filmau în continuu, cerându-le să meargă la locul lor la masa presei. În finalul primei reprize, preşedintele grupării ialomiţene a urlat la asistentul Octavian Şovre, spunându-i: "Să-ţi fie ruşine!". Când s-a fluierat finalul primei reprize, Stoica a ţipat din nou la Şovre, reproşându-i că nu a semnalizat infracţiuni comise de steliştii Zaharia şi Rada, care ar fi putut fi sancţionate cu cartonaşe galbene. Aflat în apropiere, fundaşul Ionuţ Rada i-a arătat obrazul fostului manager general al FC Steaua şi i-a făcut semn să tacă.
Mihai Stoica nu s-a bucurat la golul înscris de Galamaz, spunând că nu poate, pentru că a fost stelist. Înainte de a părăsi tribuna, Stoica le-a atras, însă, atenţia celor din jurul său şi a ridicat ambele mâini spre cer, aluzie la faptul că şi-a luat o revanşă faţă de finanţatorul FC Steaua, Gigi Becali.
În cele opt meciuri disputate până duminică, sub comanda lui Hagi, Steaua a obţinut trei victorii şi o remiză în Liga I şi trei victorii şi o remiză în preliminariile Ligii Campionilor.