FC Vaslui s-a calificat în ultimul tur preliminar al Ligii Europa
Formaţia FC Vaslui s-a calificat în play-off-ul Ligii Europa, după ce a remizat, marţi, în deplasare, scor 1-1 (0-0), cu Omonia Nicosia, în runda secundă a turului trei preliminar al competiţiei, graţie victoriei cu rezultatul de 2-0 din tur.
FC Vaslui s-a calificat în ultimul tur preliminar al Ligii Europa (Imagine: Mediafax Foto)
Golul echipei vasluiene a fost marcat de atacantul Wesley Lopes da Silva '60. De cealaltă parte, pentru gazde a marcat Zurawski '84, din penalti.
În minutul 60, atacantul echipei moldovene Wesley a marcat printr-un şut din lovitură liberă de la aproximativ 25 de metri lateral stânga, balonul a lovit bara de la colţul scurt şi apoi a intrat în plasa porţii apărate de Kotsolis.
ULTIMELE ȘTIRI
-
TU l-ai vota pe Donald Trump, dacă ar candida la Președinția României? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Cseke Attila: Sporul de antenă trebuie eliminat
-
Suspect arestat după ce ar fi înjunghiat mortal două persoane într-un parc din Germania
-
Avertismentul lansat de premierul polonez Tusk: UE trebuie să se înarmeze pentru a „supravieţui” unei lumi incerte
În minutul 84, jucătorul formaţiei gazde, polonezul Zurawski, a transformat o lovitură de la 11 metri, dictată de centralul după un fault al portarului Kuciak la Konstantinou.
În minutul 88, portarul echipei vasluiene Kukiak a primit direct cartonaşul roşu, după ce a aruncat în tribune un obiect trimis pe gazon de fanii ciprioţi. Pentru că echipa FC Vaslui efectuase toate cele trei schimbări, poarta formaţiei moldovene a fost apărată în ultimele minute de joc de mijlocaşul bulgar Ghencev.
În minutul 90+4, căpitanul echipei cipriote, Charalambous, a fost eliminat de pe teren după ce l-a bruscat pe Burdujan în afara terenului de joc.
Din cauza acestor incidente de la final, partida a fost prelungită cu şase minute.
Omonia Nicosia: 20. Kotsolis - 3. Davidson, 2. Alabi, 22. Patsatzoglou (8. Zlogar '79), 33. Charalambous - 14. Grammozis (21. Kyriakos '57), 4. Timo Wenzel, 10. Aguiar, 46. Aloneftis (7. Efrem '62) - 19. Konstantinou, 9. Zurawski. Antrenor: Takis Lemonis.
FC Vaslui: 1. Kuciak - 15. Buhuş, 28. Cânu, 16. Zubar, 17. Bălace - 4. Genchev, 23. Pavlovici - 10. Gerlem (18 Gângioveanu '66), 80. Wesley (8. Zmeu '87), 9. Burdujan - 19. Temwanjera (21 Jovanovici '74). Antrenor: Cristian Dulca.
Cartonaşe galbene: Grammozis '11 / Buhuş '2, Gerlem '33, Pavlovici '82 .
Cartonaş roşu: Charalambous '90+4 / Kuciak '88
Meciul a fost arbitrat de o brigadă din Italia formată din Paolo Tagliavento (central), Massimiliano Grilli, Espedito Marco Musolino (asistenţi) şi Paolo Valeri (rezervă). Observatori au fost englezul Kenneth Ridden şi ungurul Marton Esterhazy.
Play-off-ul Ligii Europa reprezintă ultimul tur înaintea fazei grupelor. Tragerea la sorţi a meciurilor din ultimul tur preliminar al Ligii Europa va avea loc vineri.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO