FCSB învinge pe UTA Arad cu 2-1 după un meci controversat. Golurile au fost marcate din două penalty-uri contestate

Publicat: 06 12. 2021, 01:00
Actualizat: 06 12. 2021, 01:38

După un debut de meci în care UTA a avut două ocazii importante de a marca, scorul a fost deschis de Florin Tănase, în minutul 23, dintr-un penalty a cărui acordare a fost contestată de oaspeţi, care au considerat că intervenţia lui Roger nu a fost fault.

În partea a doua, ocaziile debutului de repriză au aparţinut gazdelor, dar cei care au marcat au fost arădenii, Roger profitând de o minge respinsă greşit de portarul Vlad (1-1, min. 71).

Cea mai controversată fază a avut loc în minutul 81, când arbitrul a dictat penalty la o fază la care, înainte de henţul ce a dus la penalizare, mingea a părăsit suprafaţa de joc, aşa cum au arătat nenumăratele reluări ale televiziunilor care au transmis partida.

Florin Tănase a transformat fără emoţii, ducând scorul la 2-1 şi ajungând la cota 7, în clasamentul golgheterilor, cu care ocupă locul 3.

FCSB are 40 de puncte, după acest meci, datorită cărora ocupă locul 2 în clasamentul Ligii 1, la 8 puncte distanţă de liderul CFR Cluj.

UTA Arad e pe locul 9, cu 25 de puncte.