În acest moment, mai lipseşte doar acordul mijlocaşului pentru ca mutarea să se realizeze: ”Noi, cluburile ne-am înţeles. Dacă el se înţelege cu FCSB, poate pleca. Impresarii lui discută cu FCSB. Momentan el e jucătorul nostru, dacă zice ”nu”…rămâne la noi şi joacă. M-am dus să-l văd dacă e conectat. Dar este profesionist, se antrenează foarte bine. Dacă nu se înţelege cu ei, nu pleacă. El mi-a zis că impresarii lui discută ultimele detalii” a spune Andone, la Telekom Sport.
Laidouni este jucătorul lui FC Voluntari din vara anului trecut, bifând şase reuşite în 32 de partide, în toate competiţiile. Francezul are în CV şi un meci în Ligue 1, pentru Angers, în sezonul 2015-2016, împotriva celor de la Troyes, scor 1-0. Angers l-a mai împrumutat pe Laidouni în Franţa, la Les Herbiers şi FC Chambly.