FCSB vs Manchester United. Fanii englezi fac spectacol în Centrul Vechi. Angajaţii localurilor surprinşi de modul în care englezii golesc halbă după halbă
Suporterii echipei Manchester United, care va juca joi seară cu FCSB, petrec orele dinaintea meciului pe terasele din Centrul Vechi, spre bucuria patronilor de restaurate şi cluburi. În zonă sunt prezenţi jandarmi, poliţişti şi pompieri pentru a preveni eventuale conflicte şi a menţine ordinea publică.
Aproximativ 3.000 de fani ai Manchester United au bilete pe Arena Naţională în duelul cu FCSB, însă cei mai mulţi dintre suporteri nu vin din Anglia, ci din ţări vecine României, potrivit ProSport.
Cei care au ajuns în Bucureşti încă de vineri au crescut cifra de afaceri a teraselor din Centrul Vechi, care au fost „invadate” de clienţi însetaţi. Un local cunoscut a dat 400 de beri în doar câteva ore, iar angajaţii au fost pur şi simplu surprinşi de modul în care englezii goleau halbă după halbă în doar câteva minute, scriu jurnaliştii de la ProSport.
Meci sold-out. Bilete la preţuri astronomice pe piaţa neagră
Partida dintre FCSB şi Manchester United se va disputa cu casa închisă. Suporterii celor de la FCSB sunt dispuşi să stea şi printre englezi pentru că biletele nu se mai găsesc de mult timp.
ULTIMELE ȘTIRI
-
EXCLUSIV: Politicile economice ale lui Trump şi consecinţele lor economice. Implicaţii pentru România
-
ZF: Un buget făcut pornind de la cheltuieli: Guvernul presupune că va majora veniturile cu 16%, foarte puţin probabil, ca să se încadreze în deficitul de 7%
-
FCSB vs Manchester United. Fanii englezi fac spectacol în Centrul Vechi. Angajaţii localurilor surprinşi de modul în care englezii golesc halbă după halbă
Biletele se vând la preţuri uriaşe pe piaţa neagră. Pe site-uri se găsesc la peste 1000 de lei în zone ce au costat sub 200 de lei la prima achiziţie. Totuşi multe din aceste bilete sunt scamuri spun specialiştii.
Apel al Jandarmeriei
”Meciul de fotbal dintre FCSB şi Manchester United nu are doar o miză sportivă. Este şi o şansă pentru România de a demonstra din nou că este o ţară sigură şi pregătită să găzduiască mari evenimente internaţionale.
- manifestaţi răbdare, respectaţi indicaţiile jandarmilor şi evitaţi implicarea în conflicte de orice natură;
- în cazul în care sunteţi martorii săvârşirii unor fapte de natură antisocială, solicitaţi sprijinul forţelor de ordine din zonă;
- de asemenea, părinţii sunt rugaţi să supravegheze cu atenţie sporită copiii.
- Inspectoratului General de Aviaţie scoate elicopterele din dotare
- Mai mult, pentru a evita aglomeraţia în jurul punctelor de intrare în stadion şi pentru a preveni eventuale incidente ce pot apărea din această cauză, Jandarmeria recomandă ca suporterii să vină din timp la meci, începând cu ora 19:30.
Pentru protecţia tuturor participanţilor la evenimentul sportiv şi a celorlaţi cetăţeni, forţele de ordine vor beneficia de sprijinul unui elicopter din cadrul Inspectoratului General de Aviaţie, care va survola toată zona incidentă stadionului Arena Naţională, traseele de deplasare ale suporterilor şi zona Centrului Istoric”, se arată în comunicatul celor de la Jandarmerie.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO