Federaţia Poloneză de Fotbal are un nou administrator
Tribunalul de arbitraj sportiv de pe lângă Comitetul Olimpic Polonez a anunţat, luni, că a destituit conducerea Federaţiei Poloneze de Fotbal (PZPN), care se ocupă cu organizarea turneului final al Euro-2012, şi a numit în locul acesteia un administrator legal, Robert Zawlocki.

Michal Listkiewicz, fostul preşedinte al Federaţiei Poloneze de Fotbal (Imagine: Mediafax/AFP)
Hotărărârea a fost luat după ce s-au constatat "numeroase încălcării ale legii de către responsabilii Federaţiei", a explicat noul administrator al PZPN. "I-am trimis apoi o scrisoare preşedintelui UEFA, Michel Platini, pentru a-l asigura că munca pentru organizarea Campionatului European din 2012 decurge conform planului, şi nimic nu s-a schimbat în acest domeniu", a completat Zawlocki.
De asemenea, juristul în vârstă de 37 de ani a precizat că schimbările care s-au făcut l-au vizat doar pe preşedintelui PZPN, din cauza faptului că era un adevărat "haos juridic" la nivelul conducerii forului polonez: "Este vorba în pricipal de activităţile pe care le întreprindea preşedintele Federaţiei care şi-a încălcat grav statutul".
Decizia Tribunalului de Arbitraj Sportiv a fost luată la cererea ministrului Sportului din Polonia, Miroslaw Drzewiecki.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ruptură totală. Trump l-a numit „dictator” pe Zelenski: „Ar face bine să se mişte repede sau nu va mai avea o ţară”
-
Bolojan, după întâlnirea cu Macron: A fost o întâlnire foarte bună, îi mulţumesc pentru prietenie
-
Călin Georgescu, interviu cu un apropiat al miliardarului Elon Musk. Nou atac la „reţeaua Soros”
După o lungă anchetă anti-corupţie care a avut loc în fotbalul polonez, numai puţin de 120 de persoane, printre care arbitri şi responsabili ai Federaţiei, au fost inculpaţi şi chiar au fost deja condamnaţi. În plus, mai multe cluburi din diferite divizii au fost depunctate sau retrogradate.
Zawlocki a mai ţinut să anunţe că a desfiinţat Adunarea Generală a PZPN şi, începând cu data de 30 octombrie, va trebui să aleagă o nouă organigramă a Federaţiei.
Preşedintele demis din fruntea forului polonez, Michal Liskiewicz, a declarat că este "surprins" de decizia Tribunalului de Arbitraj, dar a precizat că ministrul Sportului a dat asigurări că pregătirile pentru găzduirea Euro-2012 "nu vor fi întârziate în ciuda acestor perturbaţii".
Se împlineşte aproape un an de cât ministrul Sportului din precedentul guvern al Poloniei, condus de conservatorul Jaroslaw Kaczynski, i-a suspendat din funcţie, cu titlul temporar, pe conducătorii PZPN pentru ineficacitate în lupta împotriva corupţie. FIFA s-a opus acestei suspendări, astfel că, în tot acest timp, organigrama PZPN a rămas nemodificată.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO

