Federer, după înfrângerea din meciul cu Nadal: Nu am mai pierdut astfel de vreo cinci luni
Tenismanul elveţian Roger Federer a declarat, joi, după ce a fost învins de Rafael Nadal în semifinalele Australian Open, scor 6-7 (5/7), 6-2, 7-6 (7/5), 6-4, că a avut mereu impresia că spaniolul joacă mai bine împotriva sa şi că nu a mai pierdut astfel de aproximativ cinci luni.
![Imaginea articolului Federer, după înfrângerea din meciul cu Nadal: Nu am mai pierdut astfel de vreo cinci luni](https://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1/1689/9178993/1/roger-federer.jpg?width=560)
Federer, după înfrângerea din meciul cu Nadal: Nu am mai pierdut astfel de vreo cinci luni (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
"Rafa a jucat bine de la început până la sfârşit. Era important pentru mine să câştig primul set, dar am ratat ocazii aproape în fiecare set. A fost un meci dificil fizic, dar este abia începutul sezonului. Evident, suprafaţa de joc nu este cea mai rapidă. (...) Ador jucătorul (Nadal). Ne respectăm mult reciproc. Am avut mereu impresia că el joacă puţin mai bine împotriva mea decât împotriva altor sportivi, dar cu atât mai bine pentru el. Sunt puţin dezamăgit, pentru că simţeam că jocul meu era bun şi că aş fi putut să fac ceva în finală. Nu am mai pierdut de vreo cinci luni astfel. Însă nu este atât de rău", a spus Federer.
Roger Federer a precizat că este mulţumit de prestaţia sa la Australian Open. "Chiar şi astăzi am avut momente bune", a adăugat el.
Tenismanul spaniol Rafael Nadal, locul 2 ATP, l-a învins, joi, cu scorul de 6-7 (5/7), 6-2, 7-6 (7/5), 6-4, pe elveţianul Roger Federer, locul 3 ATP, calificându-se în ultimul act al turneului Australian Open.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ionuţ Costea a fost eliberat, după ce fusese reţinut în Turcia
-
Bloomberg: Administraţia Trump pregăteşte dezvăluirea planului de încetare a războiului din Ucraina
-
Victor Ponta, întrebat dacă se aşteaptă să fie dat afară din PSD: Îmi asum tot ceea ce fac / Nu exclude o colaborare cu Călin Georgescu
Meciul a durat trei ore şi 42 de minute. Aceasta a fost a 27-a partidă dintre cei doi mari jucători, scorul întâlnirilor directe fiind de 18-9 în favoarea lui Nadal.
![](https://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1481/21328/22680743/3/9-blocuri.jpg?width=110)
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1481/10386/22669374/1/video.jpg?width=200)
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/401/341/5531/22680040/2/pavel-churiumov-321968-unsplash.jpg?width=200)
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/2921/35768/22283181/1/ghsmfrmw0aisejn.jpg?width=200)
![](/images/pixel.png)
PROSPORT.RO
![](https://feeds.gandul.info/uploads/2025/02/a4-1738784618.jpg?width=200)
CANCAN.RO
![](https://feeds.gandul.info/uploads/2025/02/minerva2-1738783852.jpg?width=200)
GANDUL.RO
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/2961/35615/19854212/1/7458985-mediafax-foto-andreea-alexandru.jpg?width=200)
![](https://cnt.m.ro/c.gif?id=9178993&pid=1)