Felix Magath: Am fost stresaţi, dar până la urmă ne-am revenit

Antrenorul echipei Schalke 04, Felix Magath, a declarat, miercuri, după calificarea în sferturile de finală ale Ligii Campionilor, că jucătorii săi au fost stresaţi la începutul meciul cu FC Valencia, scor 3-1, dar până la urmă şi-au revenit, informează site-ul oficial al UEFA.

Urmărește
3 afișări

"Rezultatul din tur a condiţionat puţin începutul jocului. Noi am început stresaţi, nu am fost destul de agresivi şi Valencia a reuşit să vină peste noi. După ce am primit gol am jucat mai bine, deoarece nu mai aveam nimic de pierdut. Am reuşit să întoarcem rezultatul, dar situaţia a rămas imprevizibilă până în final. Preferam ca Farfan să marcheze golul trei mai devreme. Aceste partide din Liga Campionilor sunt extrem de stresante, chiar şi atunci când îţi ajunge un 0-0. Este dificil să presezi tot meciul, dar după golul primit ne-am revenit", a spus Magath.

Echipa germană Schalke 04 s-a calificat în sferturile de finală ale Ligii Campionilor, după ce a învins, miercuri, pe teren propriu, cu scorul de 3-1 (1-1), formaţia spaniolă FC Valencia, în manşa secundă a optimilor competiţiei. În tur, la Valencia, scorul a fost egal 1-1.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici