Prima pagină » Sport » Acţiunea disciplinară împotriva României: Când anunţă UEFA verdictul, după incidentele de la meciul cu Suedia

Acţiunea disciplinară împotriva României: Când anunţă UEFA verdictul, după incidentele de la meciul cu Suedia

Comisia de Disciplină a UEFA a deschis o acţiune disciplinară împotriva României pentru incidentele de la meciul cu Suedia, din preliminariile EURO 2020, partida fiind încheiată cu scorul de 0-2.
Acţiunea disciplinară împotriva României: Când anunţă UEFA verdictul, după incidentele de la meciul cu Suedia

Federaţia Română de Fotbal este anchetată pentru rasism, pentru bannerele afişate de fani, pentru torţe şi pentru aruncarea anumitor obiecte în teren. Cert e că decizia va fi luată joi, 12 decembrie 2019. Alexander Isak este jucătorul care ar fi fost ţinta suporterilor români. Jucătorul suedez s-a plâns de comportamentul acestora, dar nu a solicitat întreruperea meciului de către arbitrul italian.

Cum suntem recidivişti, există o mare probabilitate ca UEFA să dicteze o nouă suspendare a terenului, măsură ce poate intra în vigoare la primul meci acasă din cadrul Ligii Naţiunilor, programat în toamna lui 2020. De asemenea, putem primi o amendă usturătoare.

”Nici eu, nici colegii mei nu au auzit scandări rasiste. Analizăm înregistrările video şi audio pentru a depista ce s-a întâmplat. Dacă lucrurile au stat aşa, eu, în numele FRF, îmi cer scuze faţă de jucător, faţă de delegaţia Suediei. Noi românii avem problemele noastre, dar nu suntem rasişti. Dacă s-a întâmplat, este un incident izolat şi, împreună cu autorităţile statului vom încerca să identificăm persoana sau persoanele respective şi să ne asigurăm că la meciurile viitoare nu se vor mai regăsi pe stadioanele din România”, a spus atunci preşedintele FRF, Răzvan Burleanu.