Ferdinand şi Giggs nu vor juca în meciul cu Olympique Marseille
Fundaşul Rio Ferdinand şi mijlocaşul Ryan Giggs sunt indisponibili pentru meciul pe care Manchester United îl va susţine, miercuri, în deplasare, în compania echipei Olympique Marseille, în prima manşă a optimilor Ligii Campionilor, a anunţat clubul englez, citat de AFP.
Ferdinand s-a accidentat la pulpă înainte de meciul Wolverhampton la 5 februarie şi nu a mai jucat de atunci. Gruparea engleză nu a precizat motivul absenţei lui Giggs.
Antrenorul Alex Ferguson nu va beneficia nici de serviciile mijlocaşilor Anderson (accidentat la genunchi) şi Ji-Sung Park (coapsă) şi nici de cele ale atacantului Michael Owen (aductori) şi ale fundaşului Jonny Evans (gleznă).
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO