Fernando Alonso va sosi la echipa Ferrari în anul 2011 (presă)
Pilotul spaniol de Formula 1, Fernando Alonso, va sosi la echipa italiană Ferrari în anul 2011, conform cotidianului Gazzetta dello Sport, care însă nu menţionează surse oficiale.
Fernando Alonso va sosi la echipa Ferrari în anul 2011 (presă)
"Nimeni nu dezminte semnarea unui contract între Alonso şi Ferrari. Acesta va fi valabil patru ani, în perioada 2011-2014, ultimul sezon stând sub semnul opţiunii", se arată în publicaţia italiană.
Cotidianul mai notează că înţelegerea dintre spaniolul de 27 de ani (dublu campion mondial în Formula 1, ediţiile 2005 şi 2006) şi actuala sa echipă, Renault, a fost prelungit doar pentru un an şi că legătura dintre Ferrari şi cuplul Felipe Massa - Kimi Raikkonen expiră peste doi ani.
"Pilotul brazilian Felipe Massa a avut un an 2008 excelent şi se poate acum culca liniştit pe o ureche, însă pentru Kimi a fost un sezon dezamăgitor, iar Ferrari caută să scape de el încă din 2010, pentru a-i face loc lui Alonso", presupune Gazzetta dello Sport.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Victor Ponta, întrebat dacă se aşteaptă să fie dat afară din PSD: Îmi asum tot ceea ce fac / Nu exclude o colaborare cu Călin Georgescu
-
VIDEO Poliţia Capitalei l-a oprit pe Gică Hagi în trafic: Astăzi e despre tine, Comandante
-
Nicolae Ciucă a demisionat din funcţia de senator în Parlamentul României
Chestionat, duminică, de către agenţia Ansa, departamentul de relaţii cu presa al echipei Ferrari nu a dorit să comenteze cele scrise în publicaţia italiană.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO