Rude, prieteni şi apropiaţi ai familiei fostei gimnaste au venit la Timişoara să o conducă pe ultimul drum pe fetiţa în vârstă de patru ani care a murit în urmă cu trei zile din cauza unor probleme neuropsihice.
"Am venit plini de durere să vărsăm o lacrimă, împreună cu familia Vânătu şi Miloşovici. Dacă este posibil să meargă mai departe, ne vom ruga ca aceste rugi să fie balsam şi înviere. Nu este durere mai mare decât pierderea unui copil dat de Dumnezeu care pleacă de pe această lume şi nu e durere mai mare ca a părintelui care-l vede pe copilul său, cel mai bun, cel mai cuminte, şi lasă pentru el totul, cum se desparte de lume", a spus preotul care a oficiat slujba de înmormântare.
La ceremonia religioasă au participat şi preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Constantin Ostaficiuc, colegi ai tatălui Denisei şi sportivi din întreaga ţară. Alături de Lavinia au fost colegele sale de lot Andreea Răducanu, Maria Olaru, Cătălina Ponor şi Simona Amânar, cea din urmă fiind şi naşa copilului, precum şi foştii antrenori Octavian Bellu şi Mariana Bitang.
Pe traseul cortegiului, care a pornit de la locuinţa fostei gimnaste din cartierul Steaua, circulaţia rutieră a fost dirijată de Poliţia Rutieră.
Aproximativ o sută de persoane au mers, marţi, la locuinţa din Timişoara a fostei gimnaste şi au depus coroane de flori în faţa blocului şi în holul acestuia.
Denisa Florentina a murit, duminică dimineaţă, din cauza unei boli a sistemului nervos.
Denisa Florentina s-a născut la 20 martie 2004, la şapte luni, prin cezariană. Scorul Apgar, pe o scală de la 1 la 10, care se acordă fiecărui copil la naştere, a fost de numai 1, iar greutatea Denisei abia atingea 1,1 kilograme.
În iulie 2007, fetiţa, care suferea de o boală a sistemului nervos, a fost operată la o clinică din Beijing, fiind cel mai mic copil supus unei astfel de intervenţii chirurgicale.