Prima pagină » Sport » Simona Halep o întâlneşte, vineri, pe Angieszka Radwanska, în sferturile de finală ale Rogers Cup

Simona Halep o întâlneşte, vineri, pe Angieszka Radwanska, în sferturile de finală ale Rogers Cup

Jucătoarea de tenis Simona Halep, locul 3 WTA şi cap de serie numărul 2, va evolua, vineri, nu înainte de ora 20.00, cu sportiva poloneză Agnieszka Radwanska, locul 14 WTA şi cap de serie numărul 6, în sferturile de finală ale turneului de categorie Premier 5 de la Toronto.
Simona Halep o întâlneşte, vineri, pe Angieszka Radwanska, în sferturile de finală ale Rogers Cup
Adrian Petculescu
14 aug. 2015, 08:25, Sport

Această partidă este a doua pe Terenul Central, după un meci de dublu, care începe la 17.45.

Radwanska a ajuns în sferturi după ce a învins-o, joi, cu scorul de 6-2, 4-6, 6-4, pe jucătoarea franceză Alize Cornet, locul 28 WTA. La rântul ei, Halep a trecut, tot joi, cu scorul de 6-3, 5-7, 6-4, dde sportiva germană Angelique Kerber, locul 11 WTA şi cap de serie numărul 13.

Halep şi Radwanska s-au întâlnit de şapte ori până în prezent, scorul fiind de 4-3 în favoarea polonezei. Totuşi, românca a câştigat trei din ultimele patru dispute. Ele nu s-au mai întâlnit de la Turneul Campioanelor de anul trecut, când jucătoarea din Constanţa a câştigat, cu scorul de 6-2, 6-2, în faza semifinalelor.

Tot vineri, de la ora 20.00, Irina-Camelia Begu şi Raluca Olaru joacă în sferturile de finală ale probei de dublu, cu perechea Caroline Garcia/Katarina Srebotnik (Franţa/Slovenia), cap de serie numărul 4.