FIFA a respins un memoriu depus de Tunisia după barajul cu naţionala Camerunului

Publicat: 28 11. 2013, 18:40
Actualizat: 15 04. 2020, 15:15

Federaţia tunisiană a contestat eligibilitatea a doi jucători camerunezi, Joël Matip şi Eric Choupo-Moting.

„FIFA a anunţat federaţia tunisiană că forul camerunez nu a comis nicio încălcare a regulamentului în ceea ce priveşte acest subiect”, a precizat forul mondial.

Reprezentativa Camerunului a obţinut calificarea pentru Cupa Mondială din 2014, la 17 noiembrie, după ce a învins, pe teren propriu, cu scorul de 4-1, selecţionata Tunisiei, în manşa secundă a barajului din zona Africa. În tur, cele două echipe au terminat la egalitate, scor 0-0.