Eliberarea lui Marcel Lică pe cauţiune, judecată luni
Potrivit purtătorului de cuvânt al Tribunalul Argeş, judecător Aneta Duţă, magistraţii au fixat cuantumul sumei pe care ar urma să o plătească Lică drept cauţiune, însă instanţa va decide luni dacă îi va accepta sau nu cererea de eliberare pe cauţiune.
Marcel Lică a fost adus, vineri dimineaţă, la Tribunalul Argeş, pentru a-şi face cunoscută cererea de eliberare pe cauţiune, iar după fixarea de către instanţă a sumei pentru cauţiune el a fost dus sub escortă în arestul Poliţiei Judeţene Argeş.
Avocaţii vicepreşedintelui autosuspendat al Comisiei Centrale a Arbitrilor (CCA), Marcel Lică, arestat preventiv, în 23 aprilie, în dosarul de corupţie din arbitraj, au depus, joi, la Tribunalul Argeş, o cerere de eliberare pe cauţiune a clientului lor.
În cazul lui Marcel Lică, Tribunalul Argeş a admis, în 30 aprilie, cererea de eliberare sub control judiciar, iar ulterior Curtea de Apel Piteşti a admis recursul formulat de procurorii DNA, astfel că Marcel Lică a rămas în arest.
Arbitrii Marcel Savaniu şi Sorin Corpodean şi vicepreşedintele autosuspendat al Comisiei Centrale a Arbitrilor (CCA), Marcel Lică, au fost arestaţi preventiv, în 23 aprilie, pentru 29 de zile, de Tribunalul Argeş, sub acuzaţia de luare de mită.