Finala ediţiei 2009/2010 a Cupei României va avea loc la Iaşi

Federaţia Română de Fotbal (FRF) a anunţat, joi, pe site-ul oficial, că finala ediţiei 2009/2010 a Cupei României va avea loc la Iaşi, în data de 5 iunie.

Urmărește
27 afișări
Imaginea articolului Finala ediţiei 2009/2010 a Cupei României va avea loc la Iaşi

Finala ediţiei 2009/2010 a Cupei României va avea loc la Iaşi

La sediul FRF se va desfăşura, vineri, la ora 16.00, tragerea la sorţi a meciurilor din şaisprezecimile de finală ale Cupei României, la care cele 18 echipe din Liga I şi 14 formaţii calificate în urma fazelor anterioare ale competiţiei sunt repartizate în trei urne valorice.

Echipele clasate pe locurile 1-6 în sezonul 2008/2009 a Ligii I vor face parte din urna A la tragerea la sorţi de vineri: 1. AFC Unirea Urziceni, 2. FC Timişoara, 3. Dinamo Bucureşti, 4. CFR Cluj, 5. SC Vaslui, 6. Steaua Bucureşti.

Urna B include celelalte 12 formaţii din Liga I, participante la actualul campionat: 1. SC FC U Craiova, 2. Rapid Bucureşti, 3. FC Braşov, 4. Pandurii Lignitul Târgu Jiu, 5. Oţelul Galaţi, 6. Gloria Bistriţa, 7. Poli Iaşi, 8. Gaz Metan Mediaş, 9. Ceahlăul Piatra Neamţ, 10. Astra Ploieşti, 11. SC FC Unirea Alba Iulia, 12. Internaţional Curtea de Argeş.

Din urna C fac parte cele 14 echipe din categoriile inferioare, calificate în urma fazelor precedente: 1. AFC Gloria Bistriţa 2, 2. FCM Bacău, 3. FC Delta Tulcea sau CS Farul Constanţa, 4. FCM Dunărea Galaţi, 5. SC FC Sportul Studenţesc, 6. CS Otopeni, 7. CS Chimia Brazi, 8. CS Dunărea Giurgiu, 9. CSM Râmnicu Vâlcea, 10. CS Minerul Mehedinţi, 11. CS Gaz Metan CFR Craiova, 12. FC Zlatna, 13. CS Sănătatea Cluj, 14. FC Bihor.

La tragerea la sorţi de la Casa Fotbalului, echipele din urna A se vor împerechea cu formaţiile din urna C (6 jocuri). De asemenea, grupările din urna B se vor împerechea cu formaţii din urna C (8 jocuri), iar cele 4 echipe rămase din urna B se vor împerechea între ele. Pentru toate jocurile, echipa organizatoare se va stabili prin tragere la sorţi.

Jocurile din şaisprezecimile de finală ale Cupei României se vor desfăşura în sistem eliminatoriu, într-o singură manşă, la 22, 23 şi 24 septembrie. Meciurile din faza următoare, a optimilor de finală, vor avea loc la 24, 28 şi 29 octombrie.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici