Finală Sabalenka – Pegula la US Open. Partida se dispută sâmbătă noapte

Publicat: 06 09. 2024, 07:13
Actualizat: 07 09. 2024, 13:46

Două jucătoare din Top 10 se vor duela sâmbătă, de la ora 23.00, pentru trofeul de la US Open, în proba feminină de simplu.

Sabalenka (26 de ani, 2 WTA) a trecut în semifinale de americanca Emma Navarro (23 de ani, 12 WTA), cu 6-3, 7-6 (2).

La rândul său, Pegula (30 de ani, 6 WTA) a dispus în 3 seturi de cehoaica Karolina Muchova (28 de ani, 52 WTA), scor 1-6, 6-4, 6-2.

Ultima oară, Sabalenka şi Pegula s-au înfruntat în finala de la Cincinnati, pe 19 august, 6-3, 7-5 pentru bielorusă.

În istorie, Sabalenka şi Pegula s-au întâlnit pănâ acum de 7 ori.

Jessica s-a impus în primul lor meci, din 2020 – la Cincinnati, şi în cel din 2023, de la Cancun, Aryna având restul de 5 succese.