Fiorentina dezminte că i-ar fi propus lui Mutu prelungirea contractului

Clubul Fiorentina a dezminţit, miercuri, pe site-ul oficial, prin intermediul directorului sportiv Pantaleo Corvino, că i-ar fi propus atacantului Adrian Mutu prelungirea contractului până în 2012, care prevede şi o mărire de salariu, aşa cum anunţase presa italiană.

Urmărește
1 afișare
Imaginea articolului Fiorentina dezminte că i-ar fi propus lui Mutu prelungirea contractului

Fiorentina dezminte că i-ar fi propus lui Mutu prelungirea contractului

"Este ca şi cum ne-ar plăcea să ne facem singuri rău şi nu ne dăm seama că unele zvonuri, care sunt simple zvonuri, ne pot face mari probleme. Dar mai ales este vorba despre lipsa de respect faţă de o societate care şi-a reafirmat în repetate rânduri modul de a acţiona", a declarat Corvino.

Presa italiană a scris, miercuri, că lui Adrian Mutu i s-ar propune un nou contract, cu un salariu anual de 3 milioane de euro, adică dublu faţă de cât are acum. Deoarece oficialii clubului italian nu pot oferi acest salariu şi ar urma să apeleze la o inginerie financiară, contractul lui Mutu ar putea ajunge în atenţia Fiscului, care a declarat "război" fotbalului profesionist.

Actualul contract al lui Mutu expiră în 2011.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici