Fiorentina şi AZ Alkmaar primele două semifinaliste în Europa Conference League

Publicat: 21 04. 2023, 02:00
Actualizat: 21 04. 2023, 04:04

Fiorentina – Lech Poznan 2-3 (0-1) 6-4 la general

Italienii aveau un avantaj de 4-1, obţinut în manşa tur şi părea că nu vor avea probleme. Polonezii au fost aproape de a furniza o surpriză, după ce în minutul 69 conduceau cu 0-3, după golurile marcate de Sousa, Velde şi Sobiech.

Violeţii au liniştit însă spiritele din tribunele stadionului Artemio Franchi, marcând de două ori, prin Sottil şi Castrovilli. În ciuda faptului că a fost învinsă, Fiorentina a obţinut calificarea şi va întâlni în semifinală câştigătoarea dublei dintre Nice şi FC Basel, unde scorul din tur a fost 2-2.

 

AZ Alkmaar – Anderlecht 2-0 (2-0) 2-2 la general, 4-1 la penalty-uri

Dubla confruntare dintre AZ Alkmaar şi Anderlecht a fost decisă după lovituri de departajare. Gazdele au anulat avantajul belgienilor după doar 13 minute, Pavlidis reuşind o dublă.

Fără niciun alt gol marcat, nici după 90 de minute şi nici după cele două reprize de prelungiri, meciul a fost decis la lovituri de penalitate, unde olandezii au marcat de 4 ori, în timp ce Anderlecht a ratat de două ori.

AZ Alkmaar va juca în semifinală cu învingătoarea dublei manşe dintre Gent şi WestHam United, confruntare care a înregistrat scorul de 1-1 în primul tur.