Colaboarea a început după turneul de la Dubai, unde Simona Halep s-a accidentat, iar Sales a fost propus stafului româncei de către medicii de la clubul Al Ahli.
„Simona s-a accidentat la Turneul de la Dubai şi cum medicii WTA nu-şi dădeau seama care este problema au cerut ajutorul departamentului medical de la clubul de fotbal Al Ahli, format din portughezi. Recuperarea sportivei a fost un succes şi preparatorul ei fizic le-a cerut medicilor să-i recomande un fizioterapeut pentru a o însoţi în turneele americane. Aceştia m-au recomandat pe mine”, a explicat Sales.
Record notează că Sales a fost extrem de încântat de faptul că poate lucra cu una dintre cele mai bune sportive din lume, deşi la început a fost puţin reticent. „Ştiam că ea trebuie să fie mereu pregătită, să aibă cea mai bună condiţie fizică pentru a putea juca. Nu este ca la handbal, de exemplu, unde un jucător poate înlocui un altul. Dar experienţa a fost importantă pentru a câştiga încredere”, a menţionat portughezul.
Sales a fost impresionat de atmosfera creată de fanii români din SUA la meciurile lui Halep: „Părea că joacă acasă. Doar români vedeai peste tot. Era mereu abordată pe străzi când se plimba. Am întrebat-o dacă nu o deranjează, dar a spus că nu are nicio problemă, pentru că este mai bine ca acasă. În România chiar şi la restaurante se fac cozi pentru a i se cere un autoggraf”, a menţionat Sales.
Simona Halep a câştigat turneul de la Indian Wells şi a ajuns în faza semifinalelor la Miami, ambele competiţii fiind de categorie Premier Mandatory.