„E scandalos că nu s-a ţinut nici măcar un minut de reculegere”, a spus Tătăruşanu, conform France Football, la aflarea veştii că Davide Astori a decedat.
Marseille – Nantes s-a terminat 1-1 şi, chiar dacă a reuşit să-şi ajute echipa să ia un punct pe Stade Velodrome, Ciprian Tătăruşanu s-a făcut remarcat şi după finalul partidei. Atunci, la zona mixtă, goalkeeperul naţionalei României a fost extrem de indignat la adresa oficialilor ligii franceze de fotbal, care nu au organizat nici măcar un minut de reculegere în memoria lui Davide Astori, decedat la 31 de ani.
Jurnaliştii de la France Football sunt cei care relatează episodul cu Ciprian Tătăruşanu în prin plan. Davide Astori a fost găsit mort, duminică dimineaţa, în camera de hotel unde Fiorentina era cazată pentru meciul cu Udinese. Din primele informaţii oficiale, fundaşul italian ar fi decedat din cauza unui stop cardio-circulator.
Printre alţii, Ianis Hagi, Adrian Mutu, Cristian Chivu, Mihai Bălaşa şi Cyril Thereau au transmis mesaje de condoleanţe.