Florin Bejinaru: Mai există speranţe pentru Pandurii, dacă altă echipă nu primeşte licenţa
Antrenorul Florin Bejinaru a declarat, sâmbătă, că, deşi echipa Pandurii a retrogradat în liga secundă, mai există speranţe pentru ca formaţia să joace în primul eşalon în sezonul viitor, deoarece s-a clasat pe locul 15 şi ar putea profita dacă vreo grupare nu primeşte licenţa.

Florin Bejinaru: Mai există speranţe pentru Pandurii, dacă altă echipă nu primeşte licenţa (Imagine: Arhiva Mediafax Foto)
"Am obţinut o victorie, însă din păcate am pierdut războiul din moment ce Universitatea a învins Galaţiul. Un gram de speranţă pentru noi mai există, pentru că am terminat pe locul 15 şi s-ar putea ca una dintre celelalte formaţii să nu primească licenţa", a spus Bejinariu la finalul meciului cu Unirea Alba Iulia.
La meciul disputat la Alba Iulia a asistat şi directorul tehnic al echipei UTA Arad, Ionuţ Popa, care a urmărit meciul la tribuna oficială, alături de preşedintele clubului Pandurii, Marin Condescu. Oficialul gorjean i-a spus lui Ionuţ Popa că, în cazul în care gruparea din Târgu Jiu va evolua în primul eşalon în sezonul viitor, atunci el va fi prima opţiune pentru a prelua echipa.
Întrebat după meci dacă ar vrea să lucreze cu Marin Condescu, Popa a răspuns ironic: "Eu aş vrea să lucrez cu Bill Clinton".
Popa a răspuns ironic şi la întrebarea de ce a asistat la acest meci, menţionând: "Am fost mandatat de nişte cluburi din Europa ca să-l urmăresc pe Cardoso (n.r. - marcatorul golului echipei Pandurii)".
Echipa Pandurii Târgu Jiu a învins, sâmbătă, în deplasare, cu scorul de 1-0 (1-0), formaţia Unirea Alba Iulia, în etapa a XXXIV-a, ultima a Ligii I, dar tot a retrogradat în divizia secundă.
În urma acestei victorii, echipa Pandurii a încheiat sezonul pe locul 15, cu 34 de puncte.




Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:00
-
ieri, 21:34
Geografia României va deveni materie separată la liceu, anunţă ministrul Educaţiei