Florin Bratu: Sper să fie o descătușare, pentru că avem nevoie de victorii pentru a creşte ca echipă

Antrenorul echipei Dinamo, Florin Bratu, s-a declarat mulţumit de evoluţia jucătorilor săi în meciul câştigat, luni, pe teren propriu, cu scorul de 3-0, contra formaţiei Gaz Metan Mediaş, în prima etapă a play-out-ului.

Urmărește
4 afișări

Fostul atacant a urmărit celelalte meciuri din play-out, a ajuns la concluzia că adversarele echipei Dinamo sunt echipe blazate, care nu oferă prea mult fotbal, dar se felicită pentru faptul că formația pe care o antrenează nu s-a înscris pe aceeași linie și a făcut un meci bun, în care a marcat de trei ori și a mai avut și alte ocazii importante.

"Acestea sunt meciurile complicate, în care te gândești cum să-i motivezi pe jucători și la reacția lor. Cu Steaua, cu CFR, cu Craiova e altceva... Am avut poftă de joc, puteam marca mai mult, dar sunt fericit că nu am primit gol. Sper să fie o descătușare, pentru că avem nevoie de victorii, de rezultate, pentru a crește ca echipă. Am fost o echipă scurtă, care a jucat din pase scurte, care a dus mingi în fața porții. Mă bucur pentru Pesic, pentru că a reușit să înscrie. Sunt multe plusuri, avem multă treabă în continuare, dar mă bucur. Echipele din play-out au părut blazate, fără chef, dar mă bucur că noi am avut poftă la finalizare. Gaz Metan e o echipă bună, puternică, cu un antrenor cu experiență. Îi felicit, le urez succes, dar în această seară am fost mai buni", a spus Bratu, la Digi Sport.

După ce a surprins pe multă lume în momentul în care a ales să-l lase pe Torje pe bancă, dar a fost nevoit să-l trimită în teren din primul minut ca urmare a accidentării lui Hanca, Bratu a avut un mesaj sincer pentru mijlocașul ofensiv, apoi i-a rechemat pe fani la stadion: "Torje nu a fost titular pentru că nu a avut o prestație foarte bună la Craiova. Astăzi mă gândeam să nu-l bag de la început, pentru că mă aștept la mult mai mult de la el. A făcut un meci bun azi, îl felicit, dar poate mai mult. Dinamo l-a adus aici pentru a face diferența, iar eu vreau să particip la revenirea lui în fotbalul mare. Sper ca suporterii să revină la stadion, pentru că Dinamo are nevoie de suporteri la stadion, iar altfel ne va fi greu", a încheiat Bratu.

Dinamo Bucureşti a învins, luni, pe teren propriu, cu scorul de 3-0 (1-0), echipa Gaz Metan Mediaş, în prima etapă din play-out-ul Ligii 1. În ierarhia play-out-ului, Dinamo a acumulat 23 de puncte şi a urcat pe primul loc, la un avans de două puncte faţă de FC Botoşani, ocupanta locului secund. Gaz Metan se află pe loc retrogradabil, pe 7, cu opt puncte.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici