Florin Costea: Asta este valoarea Universităţii Craiova

Atacantul Florin Costea a declarat, joi, după înfrângerea din meciul cu Pandurii, scor 0-2, că aceasta este valoarea formaţiei Universitatea Craiova, însă a menţionat că nu vrea să ia în calcul o eventuală retrogradare a echipei sale, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Urmărește
1 afișare

"Asta este valoarea noastră în momentul de faţă, sperăm însă să ne revenim. Atât putem în momentul de faţă, avem alt antrenor, trebuia să avem altă atitudine. Poate dacă aveam 0-0 la pauză era altceva. Poate să fie orice antrenor, când eşti fotbalist, joci cu orice antrenor. Eu dau cât pot la momentul de faţă, dacă aş putea mai mult, aş da. Dacă am retrograda ar fi o nenorocire, nici nu vreau să mă gândesc", a spus Florin Costea.

La rândul său, finanţatorul Adrian Mititelu a declarat că înfrângerea din meciul cu Pandurii este greu de digerat, menţionând că echipa se află în această situaţie din cauza jucătorilor care au părăsit echipa. "Mai sunt 30 de puncte în joc, însă este o înfrângere greu de digerat. Orice spun eu acum pare subiectiv. În iarnă, echipa a fost linşată mediatic, au plecat jucători importanţi, iar jucătorii care au rămas au primit telefoane şi mesaje, cum că echipa va retrograda. Singura soluţie este să facem un rezultat bun cu Rapid. Numai jucătorii pot schimba situaţie, cu un rezultat bun luni putem să reintrăm în cărţi, eu zic că ei au potenţial", a mai spus Mititelu.

Prezent la meci, antrenorul echipei naţionale de tineret a României, Emil Săndoi, a declarat că a asistat la "un meci urât" şi că nu înţelege atitudinea unor jucători craioveni. "Un meci urât, nu am înţeles nimic. Nu înţeleg atitudinea unor jucători de la Craiova, mai ales că la echipa naţională au avut prestaţii foarte bune", a spus Săndoi.

Echipa Universitatea Craiova a fost învinsă, joi, pe teren propriu, cu scorul de 2-0 (1-0), de formaţia Pandurii Târgu Jiu, într-un meci contând pentru etapa a XXIV-a a Ligii I.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici