Florin Marin: A fost un meci echilibrat, cred că meritam un rezultat de egalitate
Antrenorul echipei FC Voluntari, Florin Marin, a declarat sâmbătă, după înfrângerea formaţiei sale cu Dinamo Bucureşti, scor 1-2, faptul că jucătorii săi au controlat în mare parte meciul şi meritau un rezultat de egalitate.
La Giurgiu, în etapa a 17-a din Liga 1, Adrian Bălan (77') a înscris pentru Voluntari, în timp ce Harlem Gnohere (penalty 64') şi Dorin Rotariu (87') au reuşit golurile dinamoviştilor.
"După cum s-a desfăşurat jocul, cred că meritam un rezultat de egalitate. Am controlat jocul în mare parte, dar nu am avut o posesie progresivă. Am avut dificultăţi în a duce mingea către jucătorii de atac, în spatele fundaşilor lui Dinamo. Nu ne-am creat situaţii în prima repriză, nici noi, nici Dinamo, dar repriza a doua a fost mai deschisă. Am comis două greşeli care ne-au costat foarte mult, la penalty şi la golul din corner. Sunt mulţumit de jocul echipei, veneam după o perioadă foarte bună. Ne dorim foarte mult să ajungem în play-off, dar avem nevoie şi de un culoar favorabil", a declarat Florin Marin după meci, pentru DigiSport.
În urma acestui rezultat, FC Voluntari ocupă locul opt în clasament, cu 21 de puncte. Dinamo Bucureşti ocupă ultima poziţie de play-off, a şasea, cu 26 de puncte.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1481/21333/22686625/1/matthews-hall-harvard-university-2023-wikipedia-org.jpg?width=200)
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/401/341/5531/22687868/1/inghetata-angelick.jpg?width=200)
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/2921/35768/22283181/1/ghsmfrmw0aisejn.jpg?width=200)
![](/images/pixel.png)
PROSPORT.RO
![](https://feeds.gandul.info/uploads/2025/02/img-1-1739201507.jpg?width=200)
CANCAN.RO
![](https://feeds.gandul.info/uploads/2025/02/iohannis-1739218195.jpg?width=200)
GANDUL.RO
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/2961/35615/19854212/1/7458985-mediafax-foto-andreea-alexandru.jpg?width=200)
![](https://cnt.m.ro/c.gif?id=16687958&pid=1)