Florin Marin pleacă de la Rapid pentru a prelua conducerea tehnică a formaţiei ACS Poli Timişoara
Acţionarul majoritar al FC Rapid, Valerii Moraru, a declarat, luni, agenţiei de presă MEDIAFAX, că Florin Marin a solicitat rezilierea pentru a putea semna contractul cu grupărea bănăţeană.
„Domnul Florin Marin mi-a solicitat să reziliem contractul şi am fost de acord după ce mi-a spus de oferta pe care o are. Dânsul e dorit la Timişoara, o echipă din Liga I cu alte posibilităţi, şi atunci am fost de acord. Urmează să semnăm şi rezilierea după care ne vom orienta către un alt antrenor”, a spus Moraru.
Surse din cadrul grupării giuleştene au declarat, pentru MEDIAFAX, că oficialii FC Rapid negociază deja cu Dan Alexa, antrenorul care a renunţat la conducerea tehnică a formaţiei ACS Poli Timişoara. Acesta urmează să ajungă, marţi, la Bucureşti, pentru a discuta termenii contractuali cu conducerea FC Rapid.
Antrenorul Florin Marin a fost instalat la conducerea tehnică a formaţiei Rapid, care va evolua în acest sezon în Liga a II-a, la 24 iulie. El va prelua postul lăsat liber de Dan Alexa, care a demisionat de la ACS Poli Timişoara, vineri seară, după meciul cu FC Viitorul, pierdut cu scorul de 0-4.